Târgu Jiu: Și-a amenințat soția că îi dă foc

184

La data de 20 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o localnică de 40 de ani, despre faptul că la data de 23 iulie a.c., ar fi fost amenințată de către soțul său în vârstă de 45 de ani, că îi va da foc. Totodată, în aceeași zi, în timp ce femeia se afla la locul de muncă, ar fi primit mai multe mesaje text de la soțul său, prin care ar fi amenințat-o că va da foc imobilului din municipiu, unde locuiesc împreună. Ulterior, pe timpul nopții, bărbatul ar fi dat foc la o tuie din curtea casei unde aceștia locuiesc, iar ca urmare a tuturor acestor fapte apelantei i-a fost creată o stare de temere.

A fost întocmit formular de evaluare a riscului, fiind îndeplinite condițiile, fapt pentru care, împotriva bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și distrugere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here