O nouă ediție de titluri de stat Fidelis, lansată de Ministerul Finanțelor

188

Ministerul Finanţelor a lansat astăzi o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie, în care vor fi menţinute condiţiile speciale pentru donatorii de sânge. Potrivit AGERPRES, tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 6,80%. De asemenea, donatorii beneficiază de scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2024.

„Lansăm o nouă emisiune Fidelis, care a devenit deja unul dintre instrumentele de investiţie preferate ale românilor. Dovada că de la începutul anului 2024 am avut peste 47.500 de subscrieri şi peste 7.160.000 de lei investiţi. Menţinem în continuare şi condiţiile speciale pentru donatorii de sânge, ca parte a aportului nostru la campania România are sânge de rocker, acum şi de investitor. România nu a arătat niciodată mai bine în ceea ce priveşte donarea de sânge: avem o creştere a numărului donatorilor de peste 20% în primul semestru din 2024”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

A patra ediţie a programului FIDELIS va conţine titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 5,80% şi, respectiv, 7%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani, şi dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%. Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here