Creţan nu vede CEO înfiinţată legal prea curând

304

Constantin Cretan insPreşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan, rămâne convins pe mai departe de faptul că noul Complex Energetic Oltenia nu poate lua naştere legal foarte curând. Acesta a reacţionat ieri public după ce contestaţiile pe care le-a depus la Tribunalul Gorj i-au fost respinse, iar oficiali din minerit şi energie au considerat că nu mai există piedici de acum încolo şi CEO poate fi considerată înfiinţată.

Creţan spune că lucrurile nu stau deloc aşa, motiv pentru care a atenţionat ieri şi Registrul Comerţului să nu se grăbească în a înscrie CEO în evidenţele sale.

admite cererea„Admiterea fuziunii unităţilor din CEO a fost comunicată de abia azi, 24 mai, dar şi această sentinţă este contestabilă. În plus, mai sunt contestaţiile noastre, deci mai sunt procese pe rol, iar finalizarea lor nu va fi prea curând. Conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 şi art. 24 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2594/C/2008, oficiul Registrului Comerţului poate înregistra menţiunile numai în urma unei soluţii irevocabile a instanţei. Văzând încălcările grave în privinţa procedurii de judecată şi alte elemente în judecata de fond, noi vom introduce recurs în termenul legal şi ca atare soluţia va fi irevocabilă după judecarea recursului. Cu adresa nr. 381/24.05.2012, am atenţionat Oficiul registrului Comerţului Gorj, să respecte legislaţia în vigoare la înregistrarea CEO”, spune raport2871Creţan.

Sindicatele conduse de acesta au contestat şi ele înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia, dorinţa FNM fiind aceea de a se face un audit al activităţii din ultimii cinci ani la unităţile ce vor intra în CEO. De asemenea, FNM cere ca din structura CEO să facă parte şi, măcar, hidrocentralele din Gorj, Creţan spunând că includerea componentei hidro în noua entitate economică o va ajuta să treacă mai bine peste vârfurile de sarcină din anumite perioade.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here