Tânărul care a provocat un accident la Târgu Jiu, reținut de polițiști

332

La data de 22 iulie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au continuat cercetările în cauza privind săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în baza probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul în vârstă de 25 de ani, din Drăguțești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor s-a luat măsura preventivă a reținerii pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

„Amintim faptul că în dimineața zilei de 22 iulie 2024, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția străzilor Victoriei cu Luncilor, din Târgu Jiu. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din Drăguțești, ar fi sustras de la domiciliu un autoturism, pe care fratele său îl avea în grijă, l-ar fi condus pe strada Victoriei din localitate, iar la intersecția cu strada Luncilor, ar fi acroșat 4 autoturisme care erau parcate pe partea dreaptă a sensului de mers. În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,57 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Secția U.P.U. a Spitalului Județean Tudor Vladimirescu, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here