Tabără de creație artistică, la Baia de Fier

182

Tabăra de creație artistică „Iosif Keber – ARTE-LIT” 2024, organizată de Biblioteca Județeană ”Christian Tell” și Consiliul Județean Gorj în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă: domeniul Arte Vizuale, Specializarea Arte Plastice – Pictură și Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design, prin studenții participanți, va avea loc în perioada 26 – 30 iulie, la Baia de Fier.

Evenimentul urmărește promovarea culturală a județului Gorj prin dezvoltarea educației artistice, dialogul intercultural între instituții, organizații și comunități locale prin promovarea artei și a literaturii în cadrul proiectului și, în special, prin aducerea în prim-plan a creației pictorului Iosif Keber, unul dintre cei mai importanți artiști plastici gorjeni și români, în primul rând în arta picturii monumentale – religioase, lucrările lui în frescă fiind o moștenire valoroasă în multele biserici la care a lucrat. În spațiul „Casei Memoriale” (o bijuterie arhitecturală), funcționează Biblioteca de artă „Iosif Keber” – secția de artă a Bibliotecii Județene „Christian Tell” Gorj, donație a pictorului împreună cu peste 6000 de volume  reprezentând domeniile artei plastice și o colecție cu lucrări semnate de I. Keber, toate acestea constituind un patrimoniu cultural de excepție în plan local și național.

”Din această perspectivă, demersul Bibliotecii Județene, prin rezidențele artistice organizate începând cu anul 2017 continuă să realizeze un dialog cultural între generații, oferind studenților, prin parteneriate cu facultăți de artă, posibilitatea de a cunoaște istoria culturală și potențialul județului Gorj, având ca mentori pe Constantin Brâncuși și Iosif Keber – piloni de referință ai spiritului artistic gorjean. Anul acesta, un moment special îl reprezintă celebrarea a 100 de ani de la nașterea pictorului Adrian Kober, fiul lui Iosif Keber care, ca și tatăl său, a desfășurat o intensă activitate în plan artistic în domeniile consacrate de părintele său, aducând propria sa viziune în abordarea formelor de exprimare artistică”, a declarat Maria-Luiza Sandu, managerul Bibliotecii Județene ”Christian Tell”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here