Porumbel şi Gârbaciu, supăraţi pe televiziunea care a transmis Festivalul „Maria Lătăreţu”

342

Picture 015Ceea ce ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai frumoase festivaluri de folclor din ţară a debutat printr-un scandal. Postul de televiziune care s-a angajat că va transmite în direct Festivalul Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu” a refuzat la un moment dat să mai emită imagini de la festival, pretextând că tinerii solişti ai Şcolii Populare de Artă, care urmau să susţină spectacolul omagial programat pentru seara de marţi, nu sunt cunoscuţi de public şi nu fac rating, cerând în schimb ca pe scenă să urce interpreţi consacraţi.

Organizatorii spectacolului au refuzat însă, fapt ce a declanşat un adevărat scandal în culise, scandal ce s-a terminat prin plecarea echipei postului respectiv de televiziune.

 

garbaciuScandalul a izbucnit în jurul orelor 00:00, când Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă şi realizatorul spectacolului omagial ce ar fi trebuit să aibă loc în prima seară de concurs a Festivalului „Maria Lătăreţu”, le-a cerut producătorilor să le permită şi copiilor să urce pe scenă, lucru pe care reprezentanţii postului de televiziune nu l-au acceptat, motivând această decizie prin faptul că tinerii nu fac rating. „După partea întâi a primei seri a Festivalului Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu” a urmat recitalul extraordinar al Ansamblului „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă intitulat „Te ţin minte, măi dragă Mărie!…”, un spectacol prezentat de formaţiile Şcolii Populare de Artă, de Ansamblul „Maria Lătăreţu” şi de invitaţi de onoare în spectacol. După 2-3 numere, prezentatoarea şi producătoarea emisiunii m-au abordat că au primit ghe porumbel facuta de mineordin de la doamna Bahmuţeanu că trebuie să lăsăm copiii la o parte, să-i băgăm mai târziu, şi să băgăm mai întâi invitaţii de onoare fiindcă nu se asigură rating-ul. Refuzul meu a fost foarte ferm, şi în faţa lor şi în faţa doamnei Bahmuţeanu care ulterior m-a sunat, fiindcă era absolut aiurea, nicăieri în lume nu se face aşa ceva”, a declarat Viorel Gârbaciu. „În viaţa mea de 63 de ani nu am întâlnit aşa ceva”, s-a plâns directorul Şcolii Populare de Artă. Mai mult, Gârbaciu acuză postul de televiziune că a încercat să împiedice desfăşurarea concursului, prin întreruperea emisiei, dar şi prin scandalul care a avut loc în culise, destul de tare însă încât să audă şi telespectatorii: „În timp ce pe scenă se afla Grupul de naişti şi fluieraşi „Jiana” au întrerupt emisia, astfel încât nu s-au mai văzut nici copiii din grupul de naişti şi fluieraşi, nu s-au mai văzut nici două fete din calupul următor, fără ca măcar să se anunţe că este vorba de o pauză de publicitate. Mascarada de abia a început pentru că din acel moment au început să o anunţe şi a cântat, în afara desfăşurătorului, doamna Maria Ghinea. Erau oaspeţii noştri şi nu ne-am opus însă ceilalţi interpreţi, invitaţi de onoare, au refuzat să mai intre astfel încât spectacolul s-a derulat în continuare, după parlamentări extraordinare şi după ce câteva puncte din programul nostru, tocmai cu copii-valori. În timp ce cântau fetele astea minunate, cu microfonul dat la maxim, din culise se auzeau fel şi fel de parlamentări, pur şi simplu ca să împiedice desfăşurarea spectacolului. La un moment dat, prezentatoarea şi cameramanul s-au postat în mijlocul scenei şi bieţii copii pur şi simplu dansau în jurul lor. În final, au plecat şi au lăsat să se desfăşoare spectacolul care s-a încheiat puţin după ora 02:00, din cauza întârzierilor din timpul desfăşurării acestei stări conflictuale”.

Gârbaciu: „Voi face o sesizare la CNA”

Supărat, directorul Şcolii Populare de Artă este decis să trimită o sesizare la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în legătură cu modul în care s-a comportat postul de televiziune. Mai mult, Viorel Gârbaciu spune că va fi inclusiv o plângere penală împotriva televiziunii respective deoarece aceştia au insinuat că ar fi luat bani de la copii: „Copiii au avut o prestaţie absolut extraordinară; mai mult decât atât, invitaţii noştri de onoare, dând dovadă de un profesionalism extraordinar, de o adevărată ţinută de artist, au refuzat să plece. Au cântat şi au intrat în finalul spectacolului în scenă toţi cei 12 invitaţi de onoare, dansând şi jucând toţi. Astfel s-a terminat spectacolul, apoteotic din punct de vedere al realizării artistice, însă cu o sală ajunsă la mai puţin de un sfert din cauza acestui scandal inimaginabil, de o factură absolut străină de tot ce înseamnă profesionalism, de tot ce înseamnă seriozitate, de tot ce înseamnă civilizaţie a comunicării, obligatorie pentru un post de televiziune naţional. Principalul vinovat nu poate fi altcineva decât televiziunea Etno TV, drept pentru care azi sau mâine intenţionez să înaintez la CNA o sesizare oficială din partea Şcolii Populare de Artă. Nu ştiu dacă se vor alătura şi ceilalţi organizatori. Şi pentru că am înţeles că s-au făcut în timpul emisiunii şi ulterior sugestii, cum că atitudinea noastră este datorată faptului că am luat bani de la copii, fireşte că voi face plângere penală pentru calomnie pentru că este un lucru înjositor să-ţi permiţi să spui aşa ceva într-o instituţie de cultură a Gorjului şi de învăţământ artistic, cunoscută şi recunoscută pentru calitatea impecabilă a muncii şi pentru seriozitate”. Directorul Şcolii Populare de Artă regretă însă modul în care acest scandal a afectat imaginea festivalului: „Îmi pare rău şi regret doar că o mare sărbătoare a cântecului popular şi centenarul celei mai mari voci a muzicii populare româneşti din toate timpurile a fost pângărită de atitudinea aceasta meschină. Ne-au stricat sărbătoarea nouă gorjenilor”.

Porumbel: „E o televiziune de nimic”

Cum este şi firesc, nici Gheorghe Porumbel, directorul Festivalului „Maria Lătăreţu” şi cel al Ansamblului „Doina Gorjului”, nu este deloc încântat de modul în care a decurs prima seară de concurs a festivalului şi modul în care postul de televiziune s-a comportat. „S-a întâmplat ceea ce noi nu ne-am fi dorit să se întâmple şi cu siguranţă nu şi-ar fi dorit nimeni să se întâmple: postul Etno TV, care şi-a asumat răspunderea de a prelua şi transmite în direct festivalul, a devenit interesat de bani şi nu de actul cultural şi au vrut ca în scenă să nu intre decât invitaţii Ansamblului „Maria Lătăreţu”, nume consacrate din folclor, care să asigure rating postului respectiv. Este o televiziune de nimic!”, a declarat Gheorghe Porumbel. Acesta a precizat ieri însă că în ultimele două seri ale Festivalului „Maria Lătăreţu” transmisiunea în direct va fi realizată de postul Favorit TV: „Astăzi (n.r. miercuri, 9 noiembrie, vine Favorit. Este regretabil ce s-a întâmplat. Ne cerem scuze spectatorilor şi telespectatorilor”, a spus directorul festivalului.

Scandalul ce a avut loc în prima seară a Festivalului „Maria Lătăreţu” a dezamăgit şi publicul prezent în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu. Astfel, dacă la începutul serii sute de persoane s-au înghesuit să găsească un loc liber, ajungând să stea şi în picioare numai pentru a putea urmări spectacolul, spre sfârşitul programului numai un sfert dintre spectatori se mai aflau în sală.

Roxana Lupu

Roxana Vaşniuc: „Artiştii erau ţinuţi să nu urce pe scenă”

Prezentatoare spectacolului, Roxana Vaşniuc a spus ieri într-o declaraţie publică că nu ştie exact ce s-a întâmplat, însă ştie că artiştii au fost împiedicaţi să urce pe scenă. „Pe mine mă deranjează şi mă interesează ce s-a întâmplat când trebuia să urce toată lumea pe scenă, când artiştii erau ţinuţi de un flanc de oameni să nu urce pe scenă. Pe mine mă interesează ce s-a întâmplat cu publicul din sală şi de ce s-a ajuns aici.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here