Abia acum a fost semnat contractul de finanțare a grupului de gaz de la Ișalnița. Centrala ar trebui să fie gata în doi ani!

1771

* CEO a pierdut peste 3.500 de locuri de muncă și a închis grupuri energetice
* Opt parcuri fotovoltaice ar fi trebuit să fie operaționale în acest an, dar lipsesc cu desăvârșire

La trei ani de la publicarea primului program de restructurare a CE Oltenia, Ministerul Energiei anunță, abia acum, semnarea contractului de finanțare pentru centrala pe gaz promisă la Ișalnița, în schimbul închiderii capacităților pe cărbune. Calendarul de investiții nu are nicio legătură cu realitatea, neexistând nimic în locul blocurilor energetice închise deja.
Ce scrie în programul de restructurare a companiei: În 2024 vor fi operaționale opt parcuri fotovoltaice și în 2026, două centrale pe gaz la Ișalnița și Turceni.
,,Producerea de energie din surse regenerabile (parcuri fotovoltaice), cu o capacitate instalată de 735 MW și în valoare de aproape 671 de milioane de euro, iar 70% din sumă provine din Fondul de Modernizare. Parcurile fotovoltaice sunt încadrate la proiecte prioritare, pentru care era nevoie de confirmarea finanțării din partea Comitetului de Investiții al Fondului de Modernizare. Dezvoltarea celor două unități de producție pe gaz cu o capacitate instalată de 1325 MW la Turceni și Ișalnița, este încadrată la proiecte neprioritare și finanțarea din Fondul de Modernizare trebuia aprobată de Comitetul de Investiții. Valoarea totală a celor două proiecte este de peste 841 de milioane de euro, din care 50% va veni de la Fondul de Modernizare. Calendarul estimativ prevede că cele opt parcuri fotovoltaice vor fi operaționale în 2024, iar cele două blocuri pe gaze de la mijlocul anului 2026”.

Unde e sursa de gaz? Bani de la UE și bugetul CEO, tocați mărunt
Dar, până la construcția grupului pe gaz de la Ișalnița, dar și în cazul celui de la Turceni, mai e drum lung: ,,Proiecte, aprobări studii de impact, licitație. Ar fi gata în 3-4 ani dacă merge totul ca pe roate. Nu au nici măcar sursa de gaz la ora asta. Toată lumea știe ca nu se face, dar sunt 1,4 miliarde de la UE care trebuie tocați. Deocamdată nu a început mai nimic, iar la 1 aprilie se închide, oficial, încă grupul de la Isalnița”, arată oamenii din sistem. CEO a înființat 10 firme în parteneriate dubioase, ,,societăți mixte” fantomă, cu bugete de sute de milioane de euro, cu conduceri plătite cu sume uriașe pentru nimic.

Ministerul Energiei a anunțat, vineri, semnarea contractului de finanțare în cadrul Programul-cheie 2 pentru construirea de capacități electrice de tip turbină cu gaz cu ciclu combinat (CCGT) ce pot fi adaptate pentru funcţionarea pe hidrogen, necesare pentru realizarea tranziţiei de la cărbune şi pentru echilibrarea reţelei, cu finanțare din Fondul pentru modernizare, al cărui beneficiar este CCGT Power Ișalnița SA.

Firmă comună, CEO – ALRO
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a Ministerului Energiei, vineri, 23 februarie. Obiectivul General al Proiectului, arată ministerul, îl reprezintă construirea unei centrale electrice cu ciclu combinat pe bază de gaz natural, de aproximativ 850MW la Ișalnița, din Dolj. ,,Valoarea acestui contract decontată din Fondul pentru Modernizare este de 1.259.374.315,04 lei, echivalentul a 253.125.302,00 euro, precizează Ministerul Energiei. Centrala pe gaze de la Ișalnița va fi dezvoltată de firma CCGT Power Işalniţa S.A., societate în Alro deţine o participare de 40,1%, diferenţa de 59,9% fiind deţinută de Complexul Energetic Oltenia”, Aceasta va înlocui grupurile energetice pe cărbune, închise la Ișalnița, termocentrală deținută de Complexul Energetic Oltenia, scrie în anunțul ministerului.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here