Viitorul, la 2 puncte de play-off. Antrenorul Cojocaru temperează euforia cu un ,,clișeu”: ,,Ne gândim doar la următorul meci”

1795

Viitorul Târgu Jiu a obținut un succes prețios în runda a 14-a a campionatului și este la 2 puncte de play-off. Elevii lui Călin Cojocaru au bătut-o pe Unirea Dej, la Severin, scor 2-1. Victoria a fost reușită fără Aziz, Gîrbiță și Jozic, primii doi suspendați, iar cel din urmă accidentat. De asemenea, Godja a acuzat o lovitură și a ieșit după o jumătate de oră de pe teren. Emanuel Nikpalj a înscris primul său gol în tricoul gorjenilor în minutul 24, după o combinație bună cu Vulpe. Croatul a fost pentru întâia oară titular în formația gazdă. Pe un vânt aspru, meciul a fost destul de viu. Ambele formații puteau marca în debutul părții secunde, dar până la urmă trupa lui Dragoș Militaru a găsit golul prin Daniel Pop, în minutul 65. Bucuria a ținut 120 de secunde. Onni Tiihonen, și el la prima reușită în alb-albastru, a fructificat o acțiune foarte bună a amfitrionilor, iar Viitorul a revenit în avantaj. Până la final, ambele echipe au lovit bara. Gorjenii au acumulat 20 de puncte, în timp ce gorjeanul Militaru a rămas la 10 puncte cu Unirea Dej. ,,Un meci greu și din prisma vremii. Vântul a bătut foarte, foarte rău și asta zic că a influențat jocul, dar, și în aceste condiții, consider că am făcut un meci bun. Consider că am avut mai multe ocazii ca adversarul. Puteam să mai marcăm goluri, victoria este meritată. Vreau să îi felicit pe băieți pentru atitudine, pentru cum au muncit și s-au dăruit astăzi în teren. Consider că avem un parcurs bun, se putea și mai bine. Am avut și câteva absențe, dar, cum am spus înainte de meci, avem un lot numeros și egal ca valoare și nu cred ca s-a văzut astăzi pe teren că am avut absențe. Ne gândim doar la următorul meci. Nu ne interesează play-off, play-out. Toate meciurile la liga a doua sunt foarte grele și foarte echilibrate. La Severin, ne simțim ca acasă. Aici avem condiții bune. Oamenii din tribună și de aici, de la stadion, ne-au primit foarte bine. Pe această cale țin să le mulțumesc”, a declarat antrenorul Viitorului, Călin Cojocaru, la interviuri.
VIITORUL TÂRGU JIU – UNIREA DEJ 2-1
Stadion: Municipal (Drobeta-Turnu Severin – Mehedinţi).
Viitorul: Lupescu – Ed. Croitoru, Mrsulja (cpt.), Dav. Savu, Godja (Pîrcălabu 33′, Core 58′) – Acolatse, Tiihonen, Nikpalj, Vulpe (Brînzan 71′) – Dr. Popa, Alb. Voinea. Rezerve neutilizate: Rob. Geantă – Moisie, Andreaș, R. Cojocaru, Lupulescu, Nic. Geană. Antrenor: Călin Cojocaru.
Unirea Dej: R. Pop – Piftor, D. Pop, Al. Negrea, Al. Șuteu – Vic. Stancovici (Pruteanu 29′, Georgiu 90′), Kereki, Ciocan – Fulga (Zamfirescu 63′), Golda, Blaj (cpt.). Rezerve neutilizate: Anca-Trip, Cl. Chindriș – Zanc, Vl. Stancovici, D. Șuteu, D. Dumitru. Antrenor: Dragoș Militaru.
În ultimul joc al anului, Viitorul merge la Alexandria.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here