A treia licitație pentru reabilitarea unei primării din Gorj

850

Autoritățile locale din Mușetești nu reușesc să găsească un constructor pentru renovarea energetică a sediului primăriei. Lucrările au fost scoase la licitație pentru a treia oară.

Este vorba de proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare moderată a clădirii, investiție realizată cu bani din PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea estimată a lucrărilor este de 1,19 milioane lei fără TVA. Firmele interesate au termen până de Crăciun să depună ofertele sau cererile de participare.
Principalele lucrări care se vor efectua se referă la izolarea termică a pereților exteriori, reparația acoperișului, înlocuirea tâmplăriei cu rame din PVC, reabilitarea și modernizarea sistemelor de încălzire, de iluminat și climatizare. În plus, vechile corpuri de iluminat vor fi înlocuite cu unele de tip LED, iar pentru acoperirea consumului de energie electrică, se va monta un sistem de panouri fotovoltaice cu puterea de 25 KW. Sediul primăriei a fost construit în urmă cu mai bine de 40 de ani.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here