Salariații CEO, revoltați! Li se iau drepturile din Legea 197!

3230

Noua lege a pensiilor face praf Legea 197/2021 care prevede pensionarea cu 13 ani mai devreme a salariaților din minerit și energie dacă aceștia au lucrat cel puțin 25 de ani în producție. În noua lege, crește vârsta de pensionare, mai exact se ”fură” 3 ani din cei 13 ani de reducere a vârstei de pensionare. Mai mult, noua lege calcă pe prevederile Legii 197 și în ceea ce privește unitățile de producție – mentenanță și condiții asimilate celor din producție. Acestea nu se mai regăsesc în noua lege a pensiilor.

Din acest motiv, două organizații sindicale resping noua lege la capitolul care privește salariații din producție, din minerit și energie. Sindicatul Energia Rovinari a și făcut adrese prin care cere modificările esențiale astfel încât, prevederile Legii 197 să primeze în noua lege a pensiilor.
,,Noi, liderii Sindicatului Energia Rovinari am trimis deja propunerile pentru modificări pe noua lege a pensiilor, în așa fel încât să se păstreze drepturile prevăzute de Legea nr. 197!”, a declarat vicepreședintele Manu Tomescu.
De asemenea, și Federația Națională a Muncii, Constantin Crețan, afiliată Confederației ”Meridian”, solicită în clar ca prevederile Legii 197 să fie incluse în noua lege a pensiilor așa cum au fost ele stabilite și de care beneficiază deja minerii și energeticienii CEO: ”Prin prezenta, Federația Națională a Muncii, cu personalitate juridică obținută prin Sentința Civilă nr. 2/21.02.2003, a Tribunalului Gorj, afiliată la Confederația Sindicală Națională Meridian (CSN Meridian), având în vedere proiectul de lege privind sistemul public de pensii publicat la data de 31.10.2023 pe site-ul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, vă transmitem următoarele amendamente:
-păstrarea reducerii de 20 ani pt mineri,
-păstrarea reducerii de 13 ani conform Legii 197/2021,
-abrogarea Legii 195/2022 care completează Legea contabilității nr. 82/1991 referitoare la modificarea, scurtarea perioadei arhivării statelor de plată de la 50 ani la 5 ani.
Cu stimă,
Preşedintele Federației Naționale a Muncii,
Constantin CREȚAN”, arată FNM într-un comunicat de presă.
Iată și cererile Sindicatului Energia Rovinari, transmise deja politicienilor locali, liderilor PSD și PNL:

 

M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here