EXCLUSIV| Reorganizare din temelii la CEO! Salariile directorilor, înjumătățite! Dispar birouri, servicii și direcții

4732

* Primele salariaților, incerte

Măsurile fiscale, de austeritate, luate de Guvernul Ciolacu impun o reorganizare totală a Complexului Energetic Oltenia. La noua organigramă se lucrează deja de săptămâni bune, iar schimbările vizează compania de stat din Gorj care nu beneficiază de nicio excepție.

Astfel, potrivit noilor prevederi care se aplică societăților comerciale cu capital de stat, spre exemplu, membrii directoratului vor avea salariile înjumătățite. Ei nu vor mai putea fi plătiți cu o remunerație egală cu de șase ori salariul mediu/ramură, ci cu de trei ori salariul mediu pe ramură. De asemenea, dispar și funcțiile de șef de birou, mai ales că, în cele mai multe birouri din CEO sunt doar doi oameni, sau niciunul, fiind un singur post și, acela, de șef.
Astfel, din CE Oltenia vor dispărea birouri, chiar și servicii, dacă acestea nu au mai mult de 10 salariați, direcții care nu au mai mult de 20 de salariați, dar și direcțiile generale, care, chiar dacă nu se numesc așa în CEO, sunt similare acestora, și ar trebui să aibă peste 30 de salariați. Mai mult, și aici vine partea dureroasă pentru cei peste 9.000 de salariați ai Complexului Energetic Oltenia, salariile lor trebuie ajustate, în așa fel încât să reprezinte 80% din salariul celor din Directoratul CEO, înjumătățit în urma măsurilor impuse de Guvern. În acest context, primele și bonusurile angajaților devin incerte. Cu siguranță, revenim pe subiect, mai ales că noua organigramă, conform spuselor responsabililor din CE Oltenia, va fi gata de aplicare, cel mai probabil, până la sfârșitul acestei luni!
Mihaela C. Horvath

5 COMENTARII

  1. Dacă sindicatele erau adevărate organizații, care să apere locurile de muncă și pe membrii de sindicat nu se întâmpla așa.
    Leaderii de Sindicat sunt vinovați cu ce confruntă mineritul din toată țara.

  2. Ne meritam soarta…din cauza numirilor pe criterii politice,a influentei sindicatelor și a primarilor din zona,la care șefii structurilor sunt datori pentru „pălăria dobandita” a impotentei de a lua decizii,coroborate cu o politica de personal nociva,promovata de non-VALORI ,numite pe posturi…,se v-A duce de râpă aceasta entitate…PACAT!

  3. Si asta acum cand mai merg 2-3 blocuri in tot CEO-ul ce produc energie electrica si pe care se incaseaza alimentandu-se bugetul din care se dau salarii. Pe vremuri , cu 2-3 blocuri, Pisc se straduia sa reduca drastic personalul la Rovinari pentru a fi rentabil. Si o facea fara menajamente fara a pregati cu adevarat generatia tanara care sa asigure continuitatea. Acum se pune intrebarea : cu 2-3 blocuri, cati salariati pot fi platiti…muncitori, sefi de toate categoriile, suprastructura de la Tg-jiu si de la sucursale + etc. si cat de mari pot fi salariile si bonusurile lor? Dar dupa ce blocurile vor fi in conservare , bani pe energie nu vor mai veni si mai mult decat atat cheltuielile cu „consevarea” vor continua. Cu personalul si cu consumabilele. Va putea societatea sa suporte aceste cheltuieli? Personal ma indoiesc.

  4. Bravo Ciolacu ? Ce ne facem cu inspectorii sociali si consilierii din sindicate,care taie frunza la caini pe salarii de peste 10.000 ron. La munca in productie,cu derbedeii ! Amantele ,sinecurile si copiii politicienilor din acest judet putred de coruptie,numai pot fi tinuti sa plimbe o foaie de hartie prin companie. Deja traim vremuri grele si manipularea si coruptia ,numai poate fi halita de romani. La munca in productie sau la cules de capsuni. CEO e in faliment si este pe cale sa se inchida ,inainte de 2026 din lipsa de personal si haos general in productie,din cauza acestor politicieni din PSD-PNL,care au distrus aceasta companie. Karma…ticalosilor ! Zidul 2 la Targoviste va asteapta mizerabililor !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here