Dragoste de maraton la Penitenciarul Târgu Jiu! Deținuții au avut parte de aproape 200 de vizite intime, din partea consoartelor

17479

Mai mulți deținuți din totalul de circa 400 de persoane private de libertate, custodiate în prezent de Penitenciarul Târgu Jiu, s-au putut bucura în acest an de partide de amor cu soţia ori concubina. În cifre, vorbim despre 199 de vizite intime, aprobate de conducerea unității de detenție, care s-au concretizat în 732 de ore de amor.

Despre iubire nu doar se discută, ci se și face! Această variantă se aplică la nivel de ”regulă” la Penitenciarul Târgu Jiu. Conform unei situații transmise de conducerea instituției la solicitarea cotidianului Gorjeanul, în acest moment, unitatea de detenție custodiază 395 de deținuți. Deși situația acestora din spatele gratiilor nu este una ușoară, perioada de detenție pare că le trece mai ușor atunci când sunt vizitați de neveste sau iubite. Potrivit legii, cei aflați la închisoare, pot fi recompensați cu acceptarea, în urma cererii, a unor vizite intime.

Trei căsătorii și 732 de ore de vizite intime
După oficierea căsătoriei, deținuții beneficiază de o vizită intimă cu durata de 48 de ore.
Acest lucru s-a întâmplat și la Târgu Jiu, la baza acestor recompense stând prevederile Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a mãsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, art.69. ,,În perioada 1 ianuarie – 16 octombrie 2023, în Penitenciarul Târgu Jiu au fost oficiate trei căsătorii și au fost acordate 199 de vizite intime (196 cu durata de trei ore și trei vizite intime cu durata de 48 de ore). Vizita intimă cu durata de 48 de ore se acordă o singură dată unei persoane, fiind determinată de oficierea căsătoriei în penitenciar, iar vizita intimă cu durata de trei ore se acordă o dată la două luni (în cazul persoanelor condamnate definitiv, care execută pedeapsa în regim deschis sau semideschis). Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soțul sau soția. Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relație similară relațiilor stabilite între soți anterior datei primirii în penitenciar. Dovada existenței relației de parteneriat se face prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notar”, a declarat, la solicitarea Gorjeanul, Lavinia Lupu, agent șef principal de poliție penitenciară în cadrul Penitenciarului Târgu Jiu.
Pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecăţii; b) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi; c) nu au beneficiat de permisiunea de ieşire din penitenciar în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, în cazul persoanelor condamnate; d) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată în cazul persoanelor condamnate, iar în cazul persoanelor arestate preventiv în cursul judecăţii, în ultimele 30 de zile anterioare solicitării; e) participă activ la activităţi şi programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here