Burduja a anunțat pe Facebook că merge la Comisia Europeană pentru renegocierea închiderii CEO

2099

România va solicita Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, ale cărei termene în prezent în vigoare au fost asumate de statul român atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și prin planul de restructurare și decarbonare a Complexului, aprobat de Bruxelles, a scris ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook. Acesta nu a spus însă și când va ajunge la masa discuțiilor cu Comisia Europeană.

,,După ședința de Guvern (de joi – n.r.) a avut loc întrunirea grupului de lucru pentru Complexul Energetic Oltenia. Am colectat toate argumentele disponibile pentru a susține în fața Comisiei Europene posibilitatea reevaluării termenelor de închidere a producției de energie pe bază de lignit. Cu toții ne dorim să respirăm un aer mai curat, dar cu toții avem nevoie să se aprindă becul atunci când apăsăm pe întrerupător. Siguranța energetică a României înainte de toate!”, a anunțat Burduja, vineri. Publicația economică, Profit.ro, reamintește că europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, șeful Comisiei de Energie, Industrie și Cercetare din Parlamentul European, declara presei bulgare, încă din februarie, că România renegociază cu Comisia Europeană data închiderii termocentralelor sale pe cărbune și va sprijini și demersul similar al autorităților de la Sofia. Deocamdată, la sud de Dunăre, de câteva zile au loc proteste, manifestate inclusiv prin blocarea unor artere rutiere, împotriva închiderii termocentralelor pe cărbune.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here