Uite transferul, nu-i transferul! Golgheterul echipei a revenit la Gilortul

1096

Dat ca și semnat de Știința Turceni în această vară, informație apăruta chiar pe pagina de facebook a clubului Gilortul, atacantul Ionuț Gîlcescu s-a întors la Cărbunești. Anunțul a fost făcut tot pe rețelele de socializare. Ionuț Gîlcescu este golgheterul echipei conduse de Mario Găman și Bobi Staicu. El a hotărât să continue pe „Cristinel Răducan” după discuții cu oficialii clubului. ,,În urmă cu 10 zile Ionuț Gîlcescu s-a aflat la o semnătură distanță de Știința Turceni. Golgheterul Gilortului și-a dorit o nouă experiență, la Turceni. Șansele ca Ionuț Gîlcescu să rămână pe „Cristinel Răducan” erau minime. Au urmat câteva zile în care oficialii clubului au încercat să își păstreze golgheterul, „i-au făcut marcaj”, iar argumentele acestora l-au întors din drum și l-au determinat să ia decizia de a rămâne acasă, la Cărbunești”, au transmis reprezentanții Gilortului. Clubul a anunțat și un amical cu Viitorul Dăești. Confruntarea este programată vineri, 28 iulie, începând cu ora 10.30, pe Stadionul ,,Gheorghe Ciucioi” din Fedeleșoiu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here