Mai multe controale înainte de Paște. Recomandările DSVSA pentru gorjeni

1067

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a demarat controalele specifice din perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare. Sunt verificate condițiile de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de miel, ouăle, laptele și produsele lactate, precum și alte alimente al căror consum crește considerabil, în mod tradițional, în această perioadă.

Astfel, până pe data de 24 aprilie va fi asigurată permanenţa la nivelul instituției, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, iar consumatorii pot sesiza orice nereguli din domeniul siguranței alimentelor.
În județ au fost autorizate patru centre de sacrificare temporară a mieilor, respectiv două centre în Târgu-Jiu, unul în Novaci şi unul în Tismana. La nivelul județului Gorj, toate târgurile de animale sunt închise.
În plus, se acordă atenţie sporită pensiunilor agro-turistice de pe traseele turistice din judeţul Gorj, unde există posibilitatea ca turiştii să consume preparate culinare tradiţionale.

Sfaturi pentru masa de Paște
Cetăţenii judeţului Gorj sunt sfătuiți să achiziționeze produse alimentare numai din spaţii sau unităţi autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în care sunt respectate condiţiile generale de igienă.
„Este preferabil ca în timpul efectuării cumpărăturilor (zone aglomerate) să se respecte măsurile minimale de distanțare și protecție, având în vedere că gripa, COVID-19 şi alte afecţiuni de sezon încă evoluează în această perioadă”, transmite DSVSA Gorj.
Carnea şi organele de miel/ied trebuie neapărat să fie însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară care să ateste faptul că acestea sunt admise pentru consumul public.
Carnea obţinută prin sacrificarea (la cererea consumatorului) în locurile special amenajate are o ştampilă rotundă cu următoarele inscripţii: „ROMÂNIA”; indicativul judeţului; numărul de autorizare al unităţii; numărul de identificare al medicului veterinar care supraveghează unitatea; „CONTROLAT SANITAR-VETERINAR”.
Ouăle trebuie cumpărate din locuri supravegheate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru a avea garanţia că ele provin de la păsări sănătoase (din ferme autorizate şi controlate), au fost transportate şi sunt depozitate în condiţii adecvate de igienă şi temperatură.
Toţi producătorii care vând lapte și produse lactate trebuie să aibă documente de înregistrare sanitară-veterinară. Produsele de panificaţie, patiserie și cofetărie trebuie achiziţionate din unităţi autorizate. „Reamintim tuturor cetățenilor numărul de Call Center al A.N.S.V.S.A., 0800.826.787, unde pot fi sesizate nereguli din domeniul siguranței alimentelor; este un serviciu telefonic gratuit, apelabil din orice rețea de telefonie. S.V.S.A. Gorj: 0253.226.033”, a transmis instituția.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here