Rafila vrea ca „Educaţia pentru sănătate” să fie disciplină obligatorie

914

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că „Educaţia pentru sănătate” trebuie introdusă ca disciplină obligatorie în şcoli.

„Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie „Educaţia pentru sănătate în şcoli” nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite. Pentru că „Educaţia pentru sănătate” nu înseamnă doar educaţie sexuală, înseamnă un concept care trebuie predat de personal didactic instruit în acest sens, adaptat vârstei copilului. Cât timp numai 5% dintre părinţi trimit copiii la „Educaţie pentru sănătate”, care este o disciplină opţională, şi termină doar 2% dintre aceşti copii modulele de educaţie pentru sănătate, nu vom progresa. În noul proiect de lege a educaţiei am discutat cu doamna ministru Deca, sper ca această prevedere privind introducerea în curriculă a „Educaţiei pentru sănătate” să existe”, a spus ministrul Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here