Gilortul, remiză după ,,războiul” din Vale. Gorjenii, nemulțumiți de arbitraj

981

,,Şifonați” și furioși. Așa au ieșit de pe teren reprezentanții Gilortului după egalul de la Petroșani, 1-1. Gorjenii au reclamat arbitrajul mult prea tolerant al lui Alexandru Despina, care în opinia oaspeților a închis ochii la mai multe atacuri brutale ale amfitrionilor și a influențat rezultatul final prin deciziile sale. ,,Prin maniera în care a arbitrat, Alexandru Despina a pus în pericol integritatea fizică a jucătorilor noștri și a influențat rezultatul partidei. La finalul meciului, oficialii Jiului au recunoscut că nu au avut parte de multă vreme de un asemenea arbitraj. Cei mai șifonați jucători ai Gilortului au ieșit Ionuț Gîlcescu și Dragoș Săulescu, care s-au ales cu serioase urme de crampoane pe picioare, dar și Alexandru Avrămescu care și-a spart arcada, însă într-o ciocnire cu Siewe”, au transmis oficialii de la Târgu Cărbunești. După o primă parte destul de anostă, vizitatorii și-au impus jocul în repriza secundă, când Săulescu, Dănăricu și Siewe au ratat oportunități bune de a marca. Totuși, au fost alb-negrii cei care au deschis scorul, prin Bogdan Matei (`63). Dogaru a egalat destul de repede, peste nouă minute. Cea mai controversată fază s-a petrecut însă în minutul 80, când Săulescu a fost ținut în careu de Katalay, dar centralul confruntării a lăsat jocul să continue, spre stupefacția băncii tehnice a Gilortului.
De altfel, după meci, antrenorul Mario Găman a avut mai multe nemulțumiri.
,,Astăzi, băieții au demonstrat că în momentul când dau totul pe teren este greu pentru orice echipă care joacă împotriva noastră! În momentul când ai 6-7 situații mari de a marca, un penalty clar, văzut de toată lumea, o intrare criminală asupra lui Săulescu, numai de domnul arbitru nu, plus că a favorizat jocul foarte dur practicat de echipa gazdă, nu mai este nimic de spus. Îmi felicit acești băieți pentru ce au arătat astăzi, din toate punctele de vedere! O echipă unită, disciplinată, puternică, care a demonstrat că poate să joace împotriva oricui. Sunt dezamăgit de modul cum am fost tratați la Petroșani. Nu am fost lăsați să intrăm în incinta stadionului cu mașinile personale cu care am făcut deplasarea. Nu înțelegem că fotbalul este un sport de fair-play și cel mai bun trebuie să câștige pe teren și să ne respectăm mult mai mult. Să lăsăm orgoliile și aroganțele deoparte. Pe de altă parte, vreau să îl felicit pe domnul Flavius Boroncoi pentru ceea ce vrea să construiască acolo și îi doresc multă baftă pe mai departe”, a declarat tehnicianul.
În etapa viitoare, la Târgu Cărbunești vine liderul CSM Deva.

Jiul Petroșani – Gilortul 1-1 (0-0)
Au marcat: Bogdan Matei (63′)/Ion Dogaru (72′).
Cartonașe galbene: Torkos, Ferhaoui, Pușcă, Sandu/Gheorghe, Ciutică.
Cartonaș roșu: Ciutică (primește al doilea galben după încheierea partidei).
Jiul: Popescu – Jurcuț, Matei, Katalay, Torkos – Dobrean (50′ Caralicea), Aerts, Sandu (cpt), Dioum – Ferhaoui, Pușcă (50′ Bădărău). Rezerve neutilizate: Jisa – Turcu, Goilean, Lovas, Keszeg, Văduva, Fage. Antrenor: Flavius Boroncoi.
Gilortul: Oprița – Bărănescu, Gheorghe, Siewe, Dogaru – Oprișa, Avrămescu (cpt, 39′ Săulescu) – Ciutică, Dănăricu, Bucur – Gîlcescu. Rezerve neutilizate: Iuțalîm – Istudor, Marina, Lazăr, Calotă, Căldăraru, Pobirci, Marica. Antrenori: Mario Găman, Bobi Staicu.
Arbitri: Alexandru Despina (București), Louis-George Oprescu (Ploieşti) și Gabriel Răduță (Ploieşti).
Observator de arbitri: Claudiu Cîrstea (Râmnicu Vâlcea).
Delegat de joc: Traian Marcu (Sibiu)
Cătălin Pasăre