Lipsiți de idei. Viitorul, ,,amorțită” de un penalti controversat

1353

Călin Cojocaru nu a reușit să obțină un succes ,,oficial” cu Viitorul. Mai mult, trupa gorjeană a pierdut acasă, la revenirea antrenorului timișorean pe Municipal. Gazdele au fost învinse de CSM Slatina, după un penalti controversat. George Leață a punctat după ce Cătălin Doman a căzut în careu (`29). A fost singura reușită a confruntării. Gorjenii au cerut și ei două lovituri de la 11 metri în a doua repriză, dar Dragu și Nsiah nu l-au impresionat pe centralul Cristian Moldoveanu. În rest, Viitorul a făcut o jumătate de oră bună, când a și ratat oportunități prin Dulca sau Dragu, și o repriză secundă greu de înțeles, în care nu a avut ritm sau luciditate. Singura ocazie din acest interval i-a aparținut lui Godja, dar fundașul lateral nu a putut fructifica o centrare bună a lui Dodoi (`71). În schimb, Slatina mai putea înscrie în două rânduri, dar Răzvan Udrea a avut intervenții providențiale la Trascu (`78) și Ciocâlteu (`86). ,,Am început meciul foarte bine, ne-am creat două-trei situații de a marca și am pus presiune pe adversar. Am luat un gol foarte ușor, dintr-un penalty acordat la fel de ușor. În rest, adversarul nu ne-a pus probleme. Am făcut o primă repriză foarte bună, din păcate am ratat din doi metri, din cinci metri, din zece metri. La fotbal, dacă nu dai gol, nu poți să câștigi. Repriza a doua am jucat mai modest, de parcă ne conduceau cu 3 sau 4-0. Nu știu de ce am avut atitudinea asta. Chiar și așa, am avut două penaltiuri cel puțin la fel de clare cum a fost acordat al lor. Dacă vrem ceva de la fotbal, trebuie să avem aceeași atitudine ca în primele 30 de minute”, a declarat antrenorul Viitorului.
Cojocaru a recunoscut că un punct din două meciuri nu este bilanțul pe care și l-a propus. Tehnicianul a comentat și folosirea lui Florin Răsdan, care din vara va evolua la Slatina. Mijlocașul a fost, sâmbătă, unul dintre cei mai buni oameni ai Viitorului. ,,Este foarte puțin, dar am încredere în băieți, știu că au calitate, dar trebuie să avem altă atitudine. Astăzi, domnul arbitru a avut o atitudine ostilă față de noi. Nu-mi place să caut scuze, dar am avut cel puțin două penaltiuri în repriza a doua. Răsdan este un băiat de calitate, un jucător bun și nu am ce să-i reproșez. Reproșez întregii echipe atitudinea din a doua repriză. Putem mult mai mult, dar trebue să schimbăm viteza, pentru că am fost prea lenți în repriza a doua. Adversarul nu ne-a pus probleme, au jucat doar minge lungă și pe contre. Cred că în repriza a doua au avut o singură ocazie, nu cred că au ajuns în careul nostru”, a mai spus timișoreanul.
Viitorul în partida cu Slatina: Rz. Udrea – Vulpe, Băican, Brînzan, Godja, Țegle (cpt.), Raicea (57, Gîrbiță), Răsdan, Al. Dulca (76, Vl. Toma), Cl. Dragu, Dodoi (83, Nsiah). Rezerve neutilizate: Geantă – Geană, Dănescu, Rogac, Chelariu, Banu. Antrenor: Călin Cojocaru
Etapa viitoare, ultima a sezonului regular, echipa gorjeană va juca la Miercurea Ciuc.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here