Pandurii a debutat cu un succes, dar apele sunt tulburi: Echipa este hăituită, alungată, păcălită!

2080

Pandurii Târgu Jiu a reușit prima victorie din Liga 4. Succesul a venit abia în etapa a treia, deoarece elevii lui Florin Bejinaru au câștigat jocul cu Unirea Țînțăreni la ,,masa verde” și au stat în runda precedentă. Gazdele s-au impus pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv în fața echipei Internațional Bălești, scor 4-2. După o primă repriză ștearsă, pandurii au intrat în avantaj la cabine după o greșeală mare a portarului Muraru, care a scăpat în poartă un balon trimis înapoi de către un coechipier. Reușita lui Negrea părea că a rezolvat meciul, dar oaspeții au redus din avantaj apoi au presat serios poarta lui Mihai, dar fără a reuși egalarea. Bordea și, încă o dată, Negrea au risipit emoțiile amfitrionilor, care au mai încasat un gol pe final. După joc, directorul sportiv al Pandurilor, Camilian Floroiu, a declarat că evoluția tinerilor gorjeni a fost peste așteptări. ,,A fost un meci în care am văzut o echipă de copii arțăgoasă și cu calități tehnice deosebite. Am rămas plăcut surprins, pentru că vedeam un joc destul de greu cu Internațional Bălești. E o diferență mare, noi avem copii de 17-18 ani, care au jucat împotriva unor seniori, care au trecut pe la ligile superioare. Prospețimea, condiția fizică și tinerețea și-au spus cuvântul pe final. A fost un joc frumos și sper ca ei să demonstreze că jucătorii foarte tineri pot fi o soluție”. Pandurii nu au primit acceptul de a juca pe Stadionul Municipal, deși juniorii C de la CSM Târgu Jiu a evoluat pe principala arenă din oraș cu câteva ore mai devreme. Floroiu și-a vărsat năduful pe șeful Direcției de Patrimoniu, Mihai Mincă. ,,Am fost informați de către conducerea Direcției de Patrimoniu că nu se desfășoară meciuri timp de 14 zile aici pentru că stadionul a fost însămânțat. Din păcate, se pare că numai Pandurii nu poate disputa meciuri aici, deoarece CSM Târgu Jiu a jucat pe Municipal cu Turburea. Totul s-a construit aici pentru performanțele pandurilor. Echipa este hăituită, alungată, păcălită. Nu-mi găsesc cuvintele, pentru că nu-i înțeleg pe anumiți oameni care conduc instituții. Nu mă refer la domnul primar, care mi-a transmis că putem juca pe stadion, chiar m-a rugat să sun la Patrimoniu. Conducerea acestei direcții, în frunte cu domnul director Mincă, ne-a spus că nu avem voie să jucăm, că s-a însămânțat. Apoi am aflat că juniorii de la CSM au jucat. Este peste puterea mea de înțelegere”, a spus Floroiu. Oficialii clubului așteaptă decizia instanței din luna octombrie. ,,Îmi doresc să evităm falimentul și există această posibilitate. Sper ca judecătorul să ia în calcul că mai sunt bani la club și mai sunt alte două procese deschise împotriva acționarilor care pot scoate clubul din insolvență. Din iarnă, dacă vom evita acest faliment, vom debloca și transferurile și vom face plățile către jucătorii vizați”, a adăugat oficialul gorjean.
Pandurii în meciul cu Bălești: Ionuț Mihai – Emiliano Borugă, Alexandru Popescu (cpt.), Constantin Ilinca, Bogdan Dumitrașcu, Mihai Negrea (`90, Marius Ivașcu), Darius Gheorhițan, Darius Bordea, Tudor Ciutacu (`90, Claudiu Purdescu), Constantin Nejoiu (`65 Eduard Mărășescu), Claudiu Zabulică (`83, Denis Udroiu).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here