Găman, la un pas de CSM

1990

Fostul antrenor al Pandurilor, Mario Găman, a confirmat că se află în negocieri cu Robert Bălăeţ pentru a fi unul dintre antrenorii de la CSM Târgu Jiu. Clubul susţinut de municipalitate şi-a deschis, în această vară, secţie de fotbal, care va miza, pentru început, numai pe copii. Deşi nu a semnat încă un angajament cu CSM, Găman a confirmat că este interesat de propunere, mai ales că oamenii care lucrează la entitatea sportivă au demonstrat că pot face performanţă. ,,Este un proiect important, un proiect de care acest oraş are nevoie, pentru viitorul tinerilor fotbalişti gorjeni. Unde este seriozitate şi lucrurile sunt puse la punct, de ce să nu-ţi doreşti să colaborezi? Deocamdată nu este nimic oficial, suntem la stadiul de discuţii, dar ne dorim acest lucru şi cred că proiectul se va realiza. S-a văzut la handbal, la baschet, s-a plecat de jos şi s-au reuşit lucruri mari în scurt timp, şi asta este un bonus. De aceea, noi am întrerupt negocierile cu alte echipe. Am avut discuţii avansate cu alte două formaţii, dar dorim să rămânem şi lângă acesti copii minunaţi pe care îi avem”, a precizat Găman. Antrenorul a dezvăluit şi de ce a plecat de la Pandurii, echipă care are şanse minime să se înscrie în Liga 3 în acest an. ,,Ambiția şi dorinţa mea era să reușesc aici, în oraşul meu, dar din păcate nu am avut şansa să-mi fac echipa pe care mi-o doream. Pandurii mi-a propus să colaborăm și în noul sezon, mi-am dat acceptul de principiu, dar în anumite condiții. Din păcate, clubul n-a putut rezolva problema legată de transferuri și, din acel moment, le-am transmis că eu nu pot să mai continui, fiindcă am pățit-o o dată cu această interdicţie. Îmi doream un proiect în care să am liniște, să pot aduce jucătorii pe care să-mi contruiesc modulul meu de joc. Deja vorbisem cu mai mulți jucători, dar am renunțat, atâta timp cât nu pot fi legitimați. Echipa nu s-a reunit și deja este foarte târziu. Pregătirea trebuia începută măcar la mijlocul lunii iulie. Dar nici nu avea cu cine să se reunească, fiindcă, din câte știu eu, singurul jucător care mai este sub contract cu Pandurii este Horațiu Peia, la care se adaugă juniorii din cadrul clubului. Jucătorii străini și-au reziliat toți contractele”, a mai spus tehnicianul gorjean. Administratorul special al clubului, Marin Golea, a confirmat problemele pe care le are Pandurii, susţinând că jucătorii la care clubul are datorii nu vor să obțină rezidența pentru a putea fi plătiți. Golea a admis că dacă problema nu se va rezolva în următoarele zile, Pandurii nu se va înscrie în campionat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here