Viitorul şi-a anulat un amical. Conducerea echipei are o decizie importantă de luat

1345

Viitorul Târgu Jiu şi-a anulat amicalul pe care trebuia să-l dispute, miercuri după amiază, împotriva formaţiei Viitorul Şimian. Potrivit surselor Liga2.ro, partida de verificare de la Severin nu s-a mai jucat din cauza faptului că formaţia condusă de Florin Stîngă a pus ochii pe un jucător al adversarei. Este vorba despre fundașul dreapta Mathias Hondorocu, un junior de 17 ani, care a impresionat la precedenta partidă dintre cele două grupări. Chiar şi aşa, gorjenii au disputat, miercuri dimineaţa, un amical cu Viitorul Dăeşti. Partida cu reprezentanta Vâlcei a avut loc pe terenul 3 din cadrul Complexului Sportiv Municipal Târgu Jiu şi a fost transmisă, în direct, de pagina oficială a clubului. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1. Pentru gazde a punctat Claudiu Dragu (53), din lovitură liberă, iar oaspeţii au egalat pe final de meci prin Florin Cioablă (84).
Echipa lui Forin Stîngă a început cu următoarea formulă: R. Geantă – Chelariu, Băican, Ad. Stoian, Godja – Țegle, Brînzan, Mitrică, Gîrbiță – Vespe, Dodoi. Pe parcurs au mai intrat Opric, Dănescu, Core, Misarăș, Al. Sîrbu, Caba, Banu, Val. Macrițchii, Vulpe, Pîrcălabu, Geană, Cl. Dragu.
Fostul antrenor al Pandurilor, Călin Cojocaru i-a utilizat pe Lungu – Oct. Vasile, Sg. Pîrvulescu, Deaconescu, Nwabueze – Wilfred, Fl. Pîrvu – Rob. Grecu, Anghelina, Saleh – Nicula. Au mai intrat: Garcia, Cioablă, Fl. Costea, Bîrzan, E. Neacșu, Șegău, Cr. Munteanu, Prunaru, D. Vlădoi, A. Popolan.
Viitorul a mai jucat, în această vară, cu CSM Slatina (0-1) şi Viitorul Șimian (3-0). Amicale fixate mai sunt cu CS Comunal Șelimbăr (23 iulie, ora 11:00, la Râmnicu Vâlcea) și CSM Slatina (30 iulie, la Târgu Jiu).

Dispare ,,satelitul”?
Proiectul Viitorul 2 este în pericol după ce formaţia gorjeană a aflat că nu va evolua în Liga 3 şi în sezonul viitor. Trupa pregătită în campionatul precedent de Bogdan Chiriac şi apoi Costel Andriucă a retrogradat, iar oficialii clubului se gândesc ce decizie să ia pentru campionatul următor. ,,Satelitul” Viitorului a fost înscris, anul trecut, pe ultima sută de metri în eşalonul terţ. Iniţiativa a fost una de bun augur, în special pentru fotbaliştii gorjeni, care fie erau prea necopţi să evolueze în liga secundă, fie au fost afectaţi de accidentări şi au revenit, treptat, în circuit. FRF a anunţat echipele care vor completa locurile rămase vacante în noul sezon de Liga 3, ediția 2022-2023. Cele 5 formaţii au fost aprobate într-o ședință de Comitet de urgență. Echipele care vor continua în Liga 3, deși au retrogradat în Liga 4, sunt CSM Bacău, Unirea Alba Iulia, Progresul Ezeriş, Flacăra Horezu și Kids Tâmpa Braşov, care profită de neînscrierea în campionat a formațiilor Gaz Metan Mediaș, Academica Clinceni, Hușana Huși, Rapid 2 și Speranța Răucești.
Şi în acest sezon, campionatul va număra 100 de formaţii, repartizate în mod egal în zece serii. Cele mai bune 20 de formaţii se vor duela, prin intermediul a două baraje, pentru promovarea în liga secundă. Pandurii Târgu Jiu şi Gilortul Târgu Cărbuneşti sunt reprezentantele Gorjului în Liga 3. Rămâne de văzut dacă vor mai exista modificări de ultim moment în configuraţia campionatului programat să înceapă în data de 27 august 2022. Vor retrograda direct ultimele două clasate (locurile 5 și 6) din cele zece turnee de play-out, cât și echipa situată pe locul 4 în play-out cu cea mai slabă linie de clasament. În total vor retrograda, în Liga 4, 21 de echipe.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here