Crimă la Turburea! Și-a dezbrăcat soția în pielea goală și a bătut-o până a omorât-o

15399

Bebe Boboceanu, de 55 de ani, a ajuns în arestul IPJ Gorj fiind acuzat de omor, asta după ce sâmbătă seara și-a ucis nevasta aplicându-i o bătaie soră cu moartea. După ce și-a oprit pumnii, soțul a plecat la cârciuma din Turburea să se cinstească pentru fapta sa, în timp ce femeia zăcea agonizând. Așa au văzut-o persoane care au intrat în casă după ce chiar făptașul, personal, a sunat la 112. Însuși primarul comunei a văzut scena de groază și a povestit că femeia era goală, pe jos, cu corpul plin de rani, ca niște mușcături in timp ce avea o parte din părul din jurul urechilor, ras sau smuls. Soțul și-a maltratat nevasta pe fondul geloziei și a consumului de alcool.

Degeaba au venit cei de la Centrul de Permanență din Turburea și personalul de la Ambulanță să salveze femeia, din păcate, aceasta a decedat. Părea că are puls, a fost resuscitată dar cu siguranță avea hemoragie internă fapt care i-a provocat decesul.
Șocant este că femeia beneficia de un ordin de protecție deoarece nu era prima dată când soțul o maltrata, dar tot ea a cedat în fața rugăminților soțului care a promis că se potolește. Primarul Ion Bârcă a declarat că se cunoșteau în comună desele episoade de violență ale respectivului dar și faptul că soția îl ierta. Edilul a spus că a încercat personal să medieze părțile, lucrurile se calmau, iar apoi, pe fondul consumului de alcool reizbucneau. Femeia decedată are doi copii. Situația familiei este precară, motiv pentru care autoritatea locală va suporta costul înmormântării.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.