15 angajați ai CE Oltenia, cu peste trei decenii vechime în muncă, au murit în primele trei luni ale acestui an

2593

Guvernul este acuzat că ține blocată, în continuare, Legea 197 /2021, prin care minerii și energeticienii puteau ieși la pensie, la vârsta de 52 de ani, în condiții speciale.

Manu Tomescu îl prezintă pe unul dintre colegii săi, care are 42 de ani vechime în muncă, dar care nu se poate pensiona în condițiile legii pentru care minerii și energeticienii din Gorj și Dolj protestează și în aceste zile. Este vorba despre un salariat al CEO, energetician din Termocentrala Turceni.
,,Se numește Scrieciu Nicolae Gabriel și are vârsta de 62 de ani, cu 42 de ani de vechime lucrați numai în producție la Secția Chimică de la S.E.Turceni! Acest salariat al C.E.Oltenia are deja cu 17 ani mai mulți lucrați decât ,,vipurile sistemului”, pensionate la vârsta de 45 de ani, privilegiații sistemului care au o muncă cu mult mai ușoară decât a noastră, si cu activități fără noxe și factori de risc!”, declară Manu Tomescu.

,,Ne-am străduit cât am putut”
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari mai spune că în ciuda tuturor protestelor, Guvernul continuă abuzul de a nu aplica o lege votată, promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial, încă din vara anului trecut. ,,Ne-am străduit cât de mult am putut ca să facem să se audă strigătul acestor oameni, strigătul minerilor și energeticienilor din C.E.Oltenia care au ajuns cea mai îmbătrânită categorie de lucrători din toată industria României, din cauza faptului că le-au fost furate grupele de muncă! Ne-au murit deja numai de la începutul anului și până acum, 15 colegi care lucrau în producție de peste 30 de ani fiecare dintre ei, și chiar dacă noi am strigat și am luptat de peste un an pentru a opri acest GENOCID SOCIAL, din păcate nu i-am mai putut salva! Cu toate astea Guvernului României continuă ABUZUL prin care ține blocată legea 197/2021, o lege care a fost creată și adoptată de Parlamentul României, o lege constituțională care a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial, si chiar și după ce judecătorii din trei județe au decis că legea 197/2021 trebuie aplicată în totalitate!”, mai spune liderul.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here