VIDEO: Lebădă salvată de la moarte!

1169

O lebădă se află în viață și a revenit de ieri pe lacul de pe Jiu din zona Vădeni doar pentru că a fost găsită la timp de o familie de gorjeni care au anunțat autoritățile înainte de a fi prea târziu. Descoperirea a fost făcută la sfârșitul săptămânii trecute, când oamenii au găsit pasărea epuizată pe jos. Era în stradă și nu mai putea nici să zboare, nici să opună rezistență. Din fericire, cei care au descoperit lebăda, care, de fapt, este un mascul, au anunțat Poliția Locală și așa a fost posibilă salvarea acesteia. „Datorită unei familii cu suflet din municipiul Târgu-Jiu, care a găsit lebăda pe strada Barajelor, această păsare trăiește acum. Acești oameni au văzut că este rănită și au apelat cu încredere la Poliția Locală. Colegii mei s-au consultat cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și au dus-o la un cabinet veterinar pentru a beneficia de îngrijiri medicale. Altfel risca să nu mai fie în viață. Chiar mă bucur că de acum încolo va fi din nou în mediul ei natural, pe lacul din apropierea zonei unde a fost găsită”, a spus Florin Băluță, șeful Poliției Locale Târgu-Jiu. Ieri pasărea a fost adusă de la cabinetul veterinar unde a primit îngrijiri și a fost lăsată să înoate în apa Jiului. Șeful Direcției Sanitar Veterinare Gorj, Sorin Ștefănescu, spune că fără ajutorul medical lebăda avea șanse minime de supraviețuire. „Sâmbătă ne-a anunțat Poliția Locală că o persoană a găsit o lebădă în zona Barajelor. Am găsit un cabinet care avea program de lucru în week-end și care s-a ocupat de tratamentul păsării. Probabil venea după un zbor mai lung și și datorită temperaturilor mai scăzute din ultimele zile, nefirești pentru această perioadă a anului, era epuizată. Nu avea fracturi sau altceva, dar nu își mai putea continua deplasarea. A fost rehidratată, a beneficiat de tratament, de mâncare, iar acum e bine, își reia locul în natură”, a spus șeful DSV Gorj. Vicepreședintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor din Gorj, Claudiu Fiu, este un bun cunoscător al familiilor de lebede care trăiesc în lacurile de pe Jiu. El s-a implicat de-a lungul anilor în salvarea multor astfel de păsări aflate în pericol, iar acum e bucuros că lebăda este în viață și va putea fi admirată pe Jiu, deși păsările sunt expus oricând pericolelor. „Familia de lebede primordială se află în apropierea Insuliței. Poate fi văzută de oricine dorește, cu toții ne putem bucura de frumusețea acestor păsări. Ele sunt expuse însă oricând unor accidente care pot fi considerate clasice. Pot interacționa cu liniile de înaltă tensiune și cu cele de troleibuiz, mai ales când e ceață, vreme cu vizibilitate scăzută. Ele se lovesc, pot fi lovite și de mașini. Am avut anul trecut două astfel de decese. Aici, pe apă, ele nu au dușmani naturali. Pe barajul de la Vădeni ele au condiții perfecte pentru a se dezvolta. Aici trăiesc multe alte păsări, habitatul lor dezvoltându-se foarte mult în ultimii ani”, a menționat Claudiu Fiu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here