VIDEO: „Iadul Alb”, pe Transalpina!

1198

Drumarii au fost nevoiți să închidă, din nou, tronsonul din Transalpina care asigură accesul spre Rânca dinspre Novaci. Luni seara, circulația a fost oprită complet după ce vizibilitatea a scăzut din cauza viscolului puternic. Vântul a ajuns la rafală, în zona releului de televiziune, la 130 de kilometri la oră, fiind extrem de puternic. Toată noaptea a viscolit zăpada, „norocul” drumarilor fiind că acolo nu a nins prea mult pentru că, altfel, îndepărtarea nămeților ar fi durat zile în șir.
Ieri, în zori, aceștia au ieșit cu utilajele pentru a curăța zăpada troienită, dar munca lor a fost ore la rând una în zadar. În spatele utilajelor se formau noi suluri, iar în unele momente chiar utilajele de mari dimensiuni erau mișcate de vântul puternic. „A mai fost viscol pe aici că lucrez de 15 ani pe astfel de utilaje, dar să simți cum mișcă o mașină atât de grea nu am mai întâlnit. De la an la an parcă lucrurile devin tot mai rele, iar iernile sunt tot mai aspre. Acum avem un mic avantaj că nu e ninsoarea din alți ani că dacă mai și ningea de doi metri ar fi fost nevoie de câteva zile pentru a debloca drumul”, a spus unul dintre angajații de pe utilajele de deszăpezire. Zăpada viscolită a făcut ca vizibilitatea să fie zero în multe locuri și în multe momente, traficul fiind reluat în condiții destul de dificile de abia în jurul orei 10.00. Și atunci, a fost cu semnul întrebării pentru că dacă la baza muntelui vremea părea relativ frumoasă, sus, în zona Releului, vântul făcea legea.
„Eu vin de la Vâlcea și pe drum, în mașină, ascultam despre ce se întâmplă la Rânca și nu-mi venea să cred. Vin aici să schiez de ani buni și nu am întâlnit așa ceva până acum. La Horezu și Novaci e primăvară în comparație cu ce se întâmplă aici. E ceva groaznic. Chiar dacă ai mașină bună tot e dificil să urci. Eu unul înțeleg perfect decizia de a închide circulația în momentele astea”, a spus unul dintre turiștii aflați în coloana de mașini care a urcat spre stațiune la redeschiderea circulației. Drumarii au încercat să mențină permanent deschisă o cale de comunicare cu stațiunea pentru ca în cazul unei situații de urgență echipajele de intervenție să poată ajunge la locul solicitării. Din fericire nu au fost astfel de cazuri, dar o porțiune de drum, cea de la „coada Râncii” cum e cunoscută zona, rămâne închisă. Aici sunt câteva pensiuni la care proprietarii vor ajunge doar prin nămeți dacă vor dori să vină aici pentru „relaxare”. „Sectorul acesta de drum rămâne blocat pentru că suntem la ieșirea din stațiune spre Transalpina – vârful Păpușa, iar aici viscolește și mai puternic. Aduce zăpadă din creastă și din această cauză nu poate interveni niciun utilaj.

Sunt undeva la maxim zece cabane și deocamdată nu sunt probleme. Dacă va fi nevoie de acces spre ele vom interveni și vom sprijini echipajele de prim-ajutor. În rest, se intervine permanent cu utilaje pentru a asigura accesul în condiții meteo extrem de dificile.
Vântul nu doar că acoperă cu zăpadă carosabilul, dar a smuls efectiv indicatoarele din tablă, a aruncat în décor parazăpezile montate pe marginea șoselei. Așa putere la vânt nu am văzut niciodată. Efectiv mișcă mașina de pe loc, iar după ce trece un utilaj de deszăpezire instant în spatele lui se formează un sul de zăpadă”, a menționat Cristi Tudor, din partea DRDP Craiova. Până aseară, la ora 20.00, toata zona montană a județului a fost sub avertizare de cod portocaliu de vreme rea, ceea ce înseamnă inclusiv rafale puternice de vânt. După expirarea codului portocaliu a intrat în vigoare unul galben, tot pentru zona montană și tot de vreme rea, pe parcursul a 24 de ore, timp în care vântul se va mai domoli și va sufla cu 70-80 km/h. Vântul care a suflat cu putere în zona de munte s-a resimțit din plin și în localitățile din zona de nord a județului, dar autoritățile nu au raportat incidente sau probleme deosebite din această cauză.
Gelu Ionescu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here