Săulescu a plecat la Deva: Vrem să ajungem la baraj

3195

Aventura lui Dragoş Săulescu (29 de ani), la Gilortul, s-a încheiat după doar câteva jocuri. Fotbalistul gorjean a ajuns la CSM Deva, o echipă care îşi propune accederea la barajul de promovare. Formaţia hunedoreană este pe locul 2 în Seria 7, cu 4 puncte peste Pandurii, dar la 12 de CSM Reşiţa. Săulescu, care a promovat cu Reşiţa în Liga 2 acum câţiva ani, consideră că lupta este una deschisă. ,,Cei de la Deva au insistat pentru acest transfer şi am hotărât să plec de la Cărbuneşti. Sper ca Gilortul să se mențină în liga a treia şi anul viitor. Sincer, a fost frumos, acolo se vrea mult mai mult, dar le trebuie susţinere mai mare pentru a ţinti locurile fruntaşe. Eu le mulţumesc pentru oportunitatea oferită şi le doresc baftă pe mai departe. Am ales Deva după discuţiile cu cei din conducerea clubului şi cu profesorul Ștefan Nanu. Au insistat să vin pentru a face treabă şi vrem să ajungem la baraj. Este greu să promovezi în faţa celor de la Reşiţa, dar se joacă tur-retur și mingea este rotundă, nu se știe niciodată. Eu zic că este o performanţă pentru Deva să ajungă la baraj, iar obiectivul meu este să ajut cât mai mult”, a spus fotbalistul gorjean. Săulescu a recunoscut că au existat discuţii şi cu cei de la Pandurii, pe care îi aşteaptă acum în confruntările din play-off. Înţelegerea cu Deva se întinde pe un an şi jumătate. FC Caransebeş, FC Cisnădie, Naţional Sebiş, CSM Reşiţa şi ASU Poli sunt alte formaţii pentru care a evoluat Dragoş Săulescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here