Dosar penal! Novaceancă lovită cu bolovanul în cap de cumnatul agresiv

4775

O femeie de 51 de ani din Novaci a ajuns, astăzi, la spital după ce cumnatul său a lovit-o cu un bolovan în cap. Evenimentul s-a petrecut la orele amiezii, în timp ce femeia se afla în gradina sa. Aceasta și-a găsit ruda pe proprietatea acesteia tăind cu drujba salcâmii. Prins asupra faptului, cumnatul a fost deranjat de faptul că femeia l-a întrebat de ce face asta, omul fiind însoțit acolo și de concubina sa și de fiica minoră a acesteia.

,,A spus că taie salcâmii pentru că i-ar fi dărâmat acoperișul casei, lucru ireal. După ce mi-a explicat asta, a luat de jos un bolovan și l-a aruncat după mine int timp ce mă amenința că mă omoara. Bolovanul m-a lovit în cap, mi-a spart capul și m-am ales cu un hematom și cu câteva copci. Am căzut din picioare iar când am pus mâna la cap am văzut sânge. Am realizat apoi că vine amenințător spre mine, m-am ridicat cu ultimele puteri și am fugit în drum. M-au văzut toți vecinii și m-au și auzit.. Eram plină de sânge și speriată. Nepotul meu a început să plângă”, a povestit victima.

„Am sunat la poliție înainte să se întâmple fapta, că să sesizez că acesta a intrat pe proprietate abuziv, și polițiștii au spus că vin dar nu au ajuns la timp. Apoi am sunat a doua oară când aveam deja capul spart. Atunci au venit la zece minute după atât un echipaj de poliție cât și o ambulanță. Îmi este teamă pentru viața mea chiar daca agresorul nu are voie sa se apropie decât la zece metri de mine”, a mai declarat victima.

„La data de 6 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112, de către o femeie de 51 de ani, din orașul Novaci, cu privire la faptul că a fost lovită cu o piatră în zona capului de către un vecin de 56 de ani, care este și cumnatul său. Femeia a fost transportată la spital pentru  acordarea de îngrijiri medicale, iar în cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat”, a transmis IPJ Gorj.

Femeia susține că a mai fost agresată de cumnatul său în luna martie, când a dat cu bicicleta peste nepotul acesteia, în vârstă de cinci ani. Respectivul era băut. Acesta povestește că nu a sunat atunci la poliție deoarece a oprit-o soțul. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here