Lovitură pentru motreni, instanța s-a pronunțat definitiv în litigiul cu Curtea de Conturi

6181

Tribunalul Gorj s-a pronunțat definitiv pe litigiul Primăriei Motru cu privire la majorarea taxelor și impozitelor locale pentru 2019, în urmă contestației făcute după raportul Curții de Conturi de către actuala administrație. Mai exact, primăria a pierdut acest litigiu, iar motrenii sunt buni de plată pentru ignoranța de care a dat dovadă fostul primar de Motru, Gigel Jianu. Acesta nu a dorit, în 2018, să majoreze taxele și impozitele locale cu indicele de inflație de 1,3% la acea perioadă, așa cum impune Codul Fiscal, fapt care a generat acum un adevărat dezastru pentru mii de motreni, persoane fizice și juridice.

Mai exact, la o evaluare simplă, sumele ce vor trebui recuperate de la cetățeni sunt de aproximativ 25 de miliarde de lei vechi. Pe lângă această problema, mai apare una, cea a primăriei municipiului, care va fi obligată să emită mii de somații, decizii, de recuperare a banilor de la contribuabili, persoane fizice și juridice. Acest lucru va genera o altă cheltuială pentru UAT, care se va ridica la încă aproximativ 1,8 miliarde de lei vechi. Această nepăsare va genera o altă nemulțumire a motrenilor pentru moștenirea lăsată de fosta administrație Jianu și care va trebui îndreptată de Serviciul Taxe și Impozite Locale în cel mai scurt timp. Acest lucru va duce și la un blocaj al bugetului, asta dacă nu se vor încasa banii, iar pe viitor nu vor mai putea fi solicitate alte sume de la bugetul de stat, dar și probleme pentru realizarea viitorului buget. O mare parte din contribuabili au și anunțat că se vor îndrepta cu plângere penală și civilă asupra celui care nu a pus în aplicare prevederile Codului Fiscal, mai ales că avea posibilitatea să facă acest lucru până la finele anului 2018, lucru pe care acesta nu l-a făcut. Pentru 2021, taxele și impozitele locale au fost majorate până la sfârșitul lunii aprilie cu indicele de inflație. Ca exemplu, o persoană care a plătit în 2018 un impozit pentru un apartament de 80 de lei, este posibil să achite acum o restanță de încă 90 de lei, compusă din impozitul dus la maxim și accesoriile de întârziere și de penalități. Dacă majorarea se făcea în 2018, conform legii, acea persoană care plătise 80 de lei impozit mai plătea un plus de aproximativ 2,5 lei.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here