S-a trezit Viitorul! Gorjenii au retrogradat-o pe Aerostar

1119

Antrenorul Cristian Lupuţ a reuşit primul succes pe banca Viitorului de la revenirea la echipa gorjeană. După ce a pierdut confruntările din campionat cu Buzău şi Slobozia şi a fost învinsă în cupă de Craiova, formaţia din Târgu-Jiu a făcut scor la Bacău. Oaspeţii au câştigat meciul cu Aerostar cu 5-1. Daniel Paraschiv a deschis scorul după un corner în minutul 3, dar gazdele au revenit, rapid, în meci după un contraatac finalizat de Zaharia (10). Fazele fixe au fost punctul forte al gorjenilor în această confruntare. Alex Băican a fructificat un nou corner (37), de data aceasta executat de Marius Cioiu, iar servantul a devenit marcator după alte trei minute, când a înscris cu noroc dintr-o lovitură liberă. Ca şi în precedentele confruntări din campionat, Viitorul a terminat meciul în inferioritate numerică, după ce Vlad Costea a văzut al doilea galben în minutul 57. De data aceasta, alb-albaştrii nu au mai avut emoţii pe final. Alin Ţegle a înscris în minutul 81, iar Darius Buia a pus ,,bomboana” pe coliva moldovenilor după o nouă lovitură liberă, de data aceasta deviată de zid (88). Viitorul a revenit pe prima poziţie a clasamentului Seriei B din play-out, iar miercuri joacă restanţa cu Petrolul Ploieşti, echipă cu care se află la egalitate de puncte. În urma acestui meci, Aerostar Bacău, fosta formaţie a lui Cristian Lupuţ, a retrogradat.

Aerostar Bacău – Viitorul Târgu Jiu 1-5 (1-3)
Stadion: Aerostar (Bacău)
Aerostar: L. Cebotari (46, Petrișor) – Andr. Alecsandru, C. Ardei (46, Bobaru), I. Chirilă, D. Mureșan, Al. Zaharia (85, Belciu), Oteliță (80, D. Tofan), P. Popescu, Danale (68, H. Ilie), D. Burlacu, Ct. Vraciu (cpt.) Rezerve: Andr. Gavrilă, Bobârnac, Al. Popescu. Antrenor: Mihai Ionescu.
Viitorul: Moga – Ciul, Lixandru, Al. Băican (46, Misarăș), Andr. Dragu, Vl. Costea, Cioiu (83, Mitrică), Țegle (cpt.), Gîrbiță (83, Buia), Bădăuță (58, Chiorean), D. Paraschiv. Rezerve: Rob. Bodea – Copaci, Buțurcă, Chelariu, Prejmerean. Antrenor: Cristian Lupuț.
Arbitru: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe); Asistenți: Ionuț Melinte (Iaşi) și Daniel Ștefan Lar (Baia Mare); Rezervă: Ionuț Constantinescu (Galaţi).
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

  1. cu toata bogatia judetului Gorj; gaze,petrol, carbune, lemn,energie electrica ce se scurge in buzunarul statului,cele doua echipe de fotbal din liga 2,n-au fost in stare sa onoreze populatia gorjeana,pein promovarea in liga 1,chiar daca s-au tras sfori grosolane intre anumite echipe ca sa asceada!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here