Un nou concert ,,Lyra Gorjului”, joi, la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”

1754

Orchestra de cameră ”Lyra Gorjului” îi invită pe iubitorii de muzică la un nou concert. Evenimentul se va desfășura joi, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”, începând cu ora 19:00. Prețul unui bilet este de 15 lei. Excepție fac elevii, studenții și pensionari, care vor plăti doar 7 lei.

Evenimentul este organizat de Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu sprijinul Consiliul Județean Gorj și al Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. În program: Luigi Bocherini – Cello concerto in Si b Major, G 482 și Joseph Haydn – Simfonia nr. 22 în Mi B Major. ”Conducerea orchestrei de cameră revine dirijorul Florin Berculescu, care vă invită să descoperiți farmecul tipic rococoului în Concertul pentru violoncel în Si b Major, G 482 de Luigi Boccherini. Seara vă propune și întâlnirea cu o partitură semnată de Joseph Haydn – Simfonia nr.22 în Mi b Major, scrisă în timpul când Haydn era vice Kapellmeister la curtea prințului Nicolaus Esterhazy. Alături de Orchestra de Cameră ”Lyra Gorjului” va evolua violonistul Ilie Cealîcu, profesor de vioară în cadrul Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu. Biletele pot fi achiziționate de la casieria din foaierul teatrului, înainte de intrarea la spectacol. Vă aşteptăm cu tot dragul şi cu o muzică senzaţională!”, au anunțat organizatorii.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here