Andrei Sin a semnat cu Viitorul! Dragu nu s-a înțeles cu FC Botoșani

1476

Viitorul Târgu Jiu a adus încă un jucător cu experienţă. După ce, în această iarnă, Alin Buleică, Alin Ţegle şi Cătălin Pîrvulescu s-au înţeles cu echipa lui Flavius Stoican, gorjenii vor beneficia şi de serviciile lui Andrei Sin. Fostul jucător al lui Dinamo s-a alăturat acum câteva zile lotului şi poate prinde ,,foaia” pentru meciul de acasă cu Universitatea Cluj. Sin are 29 de ani şi poate evolua oriunde în banda stângă. În cariera sa a bifat formaţii precum Viitorul Constanţa, Universitatea Craiova, ASA Târgu Mureş sau Politehnica Iaşi.
,,Este un jucător cu experienţă la nivelul Ligii 1. Poate aduce un plusvaloare, mai ales pentru meciurile ce urmează şi, cumva, o stabilitate psihică pentru ceilalţi jucători mult mai tineri decât el, din echipă. Am încercat să compensăm tinereţea cu experienţa jucătorilor aduşi. În iarna aceasta, am optat doar pentru jucători cu experienţă”, a precizat directorul sportiv al Viitorului, Radu Marghidan. Pe de altă parte, fotbalistul gorjean Andrei Dragu (21 de ani) a negat faptul că are deja un contract semnat cu formația de primă ligă, FC Botoșani, în ciuda informațiilor apărute în presa din Moldova. ,,Gândul meu până mi se termină contractul e doar la Viitorul Târgu Jiu și vreau să îndeplinesc obiectivele propuse aici”, a declarat Dragu pentru Cotidianul Gorjeanul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here