Condescu şochează: Sunt bani suficienţi să putem ataca promovarea

1964

Pandurii Târgu Jiu se zbate în subsolul ligii secunde, dar principalul creditor al clubului, Marin Condescu, nu şi-a pierdut optimismul. Condescu a declarat că echipa la care a fost preşedinte are datorii de numai 2 milioane de euro, asta în ciuda cifrei mult mai mari vehiculate în presă. Fostul conducător al clubului este convins că Pandurii va ieşi din insolvenţă când va primi banii de la membrii fondatori. Mai mult, principalul creditor a declarat că va depune actele şi pentru cotizaţiile aferente perioadei 2017-2020. Deşi situaţia din clasament nu lasă loc de interpretări, iar formaţia fanion a Gorjului a fost salvată anul trecut doar de îngheţarea sezonului, Condescu aduce din nou în discuţie promovarea. ,,Datoriile clubului nu sunt de 7 milioane de euro, cum s-a mai scris, ci de vreo 2 milioane de euro, mă refer către persoanele înscrise la masa credală. Avem un proces cu ANAF, pe care l-am câștigat deja la primele instanțe. Banii vor veni probabil doar sub formă compensatorie. Principalul nostru proces e însă cu membrii-asociați, care au de plătit peste 3 milioane de euro. Am câștigat și la Curtea de Apel Craiova și nu avem cum să piedem la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiindcă fondul deja s-a judecat. Acum nu se mai pot invoca decât motivele de legalitate. De asta s-a tot tergiversat finalizarea procesului. Practic, cu acești bani, clubul va ieși din insolvență. După 3 februarie, vom depune actele și pentru recuperarea datoriilor pentru perioada 2017-2020. Banii pe ultimii 3 ani nu mai sunt chiar așa mulți, dar sunt suficienți încât să ne asigure continuitate și să putem ataca apoi promovarea în Liga 1”, a spus Condescu pentru Liga2.ro. Fostul preşedinte a anunţat şi că Adunarea Generală a Acţionarilor va avea altă componenţă, iar Primăria Târgu-Jiu și Consiliul Județean Gorj nu şi-au oficializat încă retragearea. ,,Am văzut și eu din presă că Primăria Târgu-Jiu și Consiliul Județean Gorj se retrag, dar oficial nu ne-au trimis nicio hârtie. Poate nu s-a lucrat de Sărbători și n-au avut cum să ne trimită înștiințarea! E dreptul lor să se retragă, dar trebuie să-și achite obligațiile la zi. Decizia lor de retragere va deveni oficială în momentul în care va fi aprobată și de Judecătoria Gorj. Singurul membru asociat care ne-a înștiințat în 2020 de retragere a fost Complexul Energetic Oltenia, dar hârtia lor a fost respinsă de judecătorie pe motiv că scrisul nu era lizibil! Trebuie s-o tehnoredacteze! Artego ne înștiințase de vreo 2 ani că se retrage. În momentul în care vor rămâne sub trei membri-fondatori, avem 90 de zile la dispoziție ca să completăm, fie cu persoane fizice, fie cu persoane juridice, ca până acum. Oricum, avem numeroase firme care și-au exprimat intenția să intre ca membri-asociați, dar nu au putut s-o facă din cauza celor care existau deja. O parte dintre firmele respective chiar ne-au ajutat în această perioadă cu diverse sponsorizări”, a precizat Condescu. Pandurii ocupă ultimul loc în Liga 2, cu doar 8 puncte acumulate în 15 etape. Echipa se va reuni pe 18 ianuarie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here