Revenirea lui Dodoi, de bun augur

1712

Atacantul gorjean Gabriel Dodoi (22 de ani) pare să-și fi găsit apetitul pentru gol, după o perioadă nefastă. Pandurii a câștigat, sâmbătă, primul meci din istorie pe noul stadion, iar vârful format la Târgu-Jiu a contribuit decisiv la succesul gazdelor. Dodoi a punctat în minutul 78, fiind al patrulea gol stagional pentru jucătorul ofensiv. De altfel, Gabi a recunoscut că se simte cel mai bine ,,acasă” și vrea să-i ajute pe panduri să evite retrogradarea în acest sezon.,,Ne simţim bine. De la meci la meci creştem şi sper să continuăm pe aceeaşi linie. A fost un meci greu, cu o echipă bună, care joacă fotbal, dar am practicat un joc bun şi am meritat victoria. Aici, la Târgu-Jiu, mă simt cel mai bine, de ce să neg asta. Am marcat patru goluri, sper să mai marchez până la final şi să-mi fac treaba cât mai bine. Mergem, miercuri, la Recea să obținem punct sau puncte”, a declarat atacantul. Dodoi a mai trecut pe la CFR Cluj, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Rapid București și CSM Reșița. Are 8 meciuri jucate pentru gorjeni în acest sezon.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here