Alpinistul gorjean cu cele mai mari performanțe a trecut în neființă!

2882

Gorjeanul Gheorghe Dijmărescu, unul dintre cei mai performanți alpiniști de altitudine din lume, a încetat ieri din viață. Născut la 20 noiembrie în Turcinești, a plecat în 1985 în America unde s-a afirmat ca alpinist obținând rezultate de excepție în ascensiunile de pe marile vârfuri din Himalaya. Este deținătorul performanței de cucerire a vârfului Everest de nouă consecutiv, în fiecare an începând din anul 1999, una dintre ascensiuni fiind făcută în mod solitar, fără mască de oxigen și într-un timp record de 20 de zile de la plecare până la revenirea în tabăra de bază.

Gheorghe Dijmărescu a făcut parte din expediția românească pe Everest din anul 2003, expediție în care primii trei, din cei patru alpiniști români ajunși pe vârf, au fost salvamontiști. Avea două fetițe din căsătoria cu nepaleza Lakpa Sherpa și își dezvoltase o afacere în care restaura monumente istorice, una dintre restaurările din anii trecuți fiind cea a casei memoriale a cunoscutului scriitor Mark Twain. Deși nu a mai revenit în țară, ținea legătura cu Sabin Cornoiu, șeful salvamontiștilor gorjeni. Din primele informații, pe fondul unei afecțiuni pulmonare căpătată în ultima expediție din Everest, a contactat COVID-19 și acesta i-a fost fatal.

Salvamontiștii gorjeni, în numele Salvamont România, transmit condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut sau i-au apreciat performanțele sportive!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here