Noile achiziţii ale Craiovei, în Austria! Bergodi ,,a ratat” zborul

1147

Universitatea Craiova a oficializat, miercuri, transferurile a trei fotbalişti români. Este vorba despre fundaşii centrali Marius Constantin (35 de ani) şi Paul Papp (30 de ani) şi despre atacantul Alex Tudorie (24 de ani). Cei trei s-au fotografiat în echipamentul ,,juveţilor” şi vor face deplasarea pentru stagiul de pregătire din Austria. Marius Constantin, ales în echipa sezonului în campionatul precedent, vine de la Gaz Metan Mediaş. A semnat un contract valabil pentru un sezon, iar clubul are opţiune de prelungire pentru încă un an. Liber de contract a venit Papp, ultima oară legitimat la formaţia turcă Sivasspor. Fostul jucător de la Vaslui sau FCSB va juca în Bănie în următorii trei ani. Atacantul Alex Tudorie a fost împrumutat de la Arsenal Tula (Rusia), iar Craiova poate exercita opţiunea de cumpărare la finalul sezonului. Cei trei jucători vor pleca într-un stagiu de pregătire pe care Universitatea îl va desfăşura pe pământ austriac. Acolo, doljenii au programate şi două meciuri de verificare. Vineri, vor întâlni formaţia din Cehia, Viktoria Plzen(17.00 – ora României), iar sâmbătă vor juca cu Swarovski Tirol din Austria (18.00 – ora României).Din nefericire, antrenorul Cristiano Bergodi nu a putut face deplasarea în acest cantonament deoarece este încă infectat cu noul coronavirus. De pregătirea echipei în această perioadă se vor ocupa secunzii Luigi Ciarlantini şi Dragoș Bon. Pe site-ul oficial al clubului, a fost făcut public lotul pe care se vor baza cei doi antrenori. Faţă de sezonul trecut, din echipă lipsesc Alexandru Măţel, Uros Cosic şi Kamer Qaka. Mihai Roman a fost depistat cu probleme cardiace şi, cel mai probabil, va suferi o intervenţie chirurgicală.
Lotul de jucători deplasat în Austria: Mirko Pigliacelli, Andrei Marinescu, Laurențiu Popescu, Stephane Acka, Marius Constantin, Mihai Bălașa, Paul Papp, Vladimir Screciu, Nicușor Bancu, Ionuț Mitran, Ștefan Vlădoiu, Bogdan Vătăjelu, Alexandru Mateiu, Alexandru Cicâldău, Marian Danciu, Dan Nistor, Vasile Constantin, Antoni Ivanov, Cristi Bărbuț, Valentin Mihăilă, Ștefan Baiaram, Andrei Ivan, Elvir Koljic și Alexandru Tudorie. Craiova mai vizează trei transferuri până la închiderea perioadei de mercato.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.