Campanie națională cu recompense pentru donatorii de sânge

1567

Institutul Național de Hematologie Transfuzională și Fundația pentru SMURD au demarat, în parteneriat cu KMG International, o campanie de susținere a donării de sânge la nivel național, efectuate în perioada 10 august – 10 octombrie.

Prin divizia sa de retail, Rompetrol Downstream, Grupul va acorda donatorilor, în mod gratuit, produse din rețeaua de distribuție carburanți Rompetrol.
„Sângele face diferența dintre viață și moarte, este un țesut viu care nu poate fi înlocuit si un număr din ce în ce mai mare de bolnavi au nevoie de transfuzie de sânge. De cele mai multe ori sângele donat salvează viața pacienților din spitale. În contextul pandemiei cu coronavirus, este nevoie și de plasmă convalescentă Covid-19 bogată în anticorpi și prelevată de la persoanele vindecate de Covid-19 pentru pacienții din spitalele de boli infecțioase aflați în stare critică. Din păcate, numărul donatorilor de sânge de la debutul pandemiei a scăzut cu 40-50% față de perioada similară a anului trecut, deși cererea spitalelor este din ce în ce mai mare”, a spus dr. Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București.
O singură unitate de sânge donat poate salva până la trei vieţi.
Campania se desfășoară în toate cele 41 de centre de transfuzii din România, inclusiv Gorj, iar donatorul va primi în momentul donării un voucher pe baza căruia poate primi în mod gratuit, în perioada 10 august – 15 octombrie, din orice stație de distribuție carburanți Rompetrol un suc proaspăt de morcov cu măr și ghimbir și o tartină cu ciuperci, bacon și chives sau tartină cu cremă de brânză și piersici.
Voucherul nu este transmisibil și este valabil împreună cu carnetul de donator sau adeverință care atestă donarea.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here