O nouă dezinsecție aeriană, la Târgu-Jiu

1716

Primăria Municipiului Târgu-Jiu va executa un nou tratament contra căpușelor și populației larvare și adulte de țânțari, prin pulverizare aeriană, luni, 3 august 2020, începând cu ora 19.30. Acțiunea are ca scop reducerea densității insectelor și se desfășoară respectând normele sanitare specifice. Substanţa folosită (Cymina Plus) este avizată de Ministerul Sănătații (Aviz nr. 3272BIO/18/12.24) și nu este dăunătoare oamenilor și animalelor. ,,Acțiunea de pulverizare a substanțelor prin avio-tratament se va executa doar în cazul în care condițiile meteorologice vor fi favorabile. Menționăm faptul că tratamentul împotriva insectelor nu este la fel de eficient dacă asociațiile de proprietari din municipiu nu efectuează, la rândul lor, dezinsecția în blocurile de locuințe ce le aparțin. De asemenea, solicităm apicultorilor luarea măsurilor necesare pentru protejarea albinelor”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here