Ce presupune starea de urgență

2697

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004, situaţia de urgenţă reprezintă un eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante.
Pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

În conformitate cu art. 93 (1) din Constituția României, președintele României instituie, potrivit legii, starea de urgență, în întreaga țară ori în unele localități, și solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Starea de urgenţă se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În cazul în care este vorba despre calamităţi, responsabilităţile şi atribuţiile autorităţilor locale sunt preluate de Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit OUG nr. 1/1999, pe durata stării de urgenţă, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale poate fi restrâns, cu excepţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, numai în măsura în care situaţia o cere şi cu respectarea art. 53 din Constituţia României, republicată.

Tot conform OUG nr. 1/1999, autorităţile civile şi militare vor trebui să aplice următoarele măsuri excepţionale:
– să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore şi să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie;
– să efectueze percheziţii oriunde şi oricând este nevoie;
– să efectueze razii;
– să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor
– să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă persoanele a căror prezentă nu se justifică;
– să protejeze informaţiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media;
– să dispună închiderea temporară a unor staţii de distribuire a carburanţilor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice
– să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune
– să dispună raţionalizarea alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate;
– să interzică circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite rute;

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here