Schumacher dă din casă: ,,Papură este un tip necomunicativ”

1443

Fostul secund al lui Corneliu Papură de la începutul sezonului, Constantin Schumacher, este de părere că antrenorul Universităţii are probleme mari de comunicare. Craiova are, de departe, cea mai mare medie de suporteri din Liga 1, şi asta în condiţiile în care, de la reînfiinţarea secţiei de fotbal, trupa din Bănie a câştigat o singură dată Cupa României şi s-a clasat, cel mai sus, pe locul trei. Tocmai de aceea, Constantin Schumacher a declarat că fanii sunt cei mai importanţi în inima Olteniei, iar oficialii clubului ar trebui să aibă o relaţie mai strânsă cu galeria. Fostul rapidist a dezvăluit că l-a sfătuit pe Papură să poarte discuţii cu liderii Peluzei Nord, mai ales că atmosfera era încordată între susţinători şi antrenor.„I-am spus să cheme șefii galeriei, să vorbească. Suporterii nu susțineau echipa, iar necomunicarea lui a dus la distanțarea asta. Dacă nu vor găsi o soluție, vor avea o problemă. Suporterii nu vor susține echipa dacă jocul nu va fi consistent. Va fi deranj. Sunt suporteri fanatici. Așa sunt suporterii echipelor de tradiție. La Craiova nu jucătorii sunt importanți. Suporterii sunt. În acest moment ei sunt distanți. Dacă începutul de campionat nu va fi favorabil Universității, atunci vor avea mari probleme. Papură este un tip necomunicativ. Foarte rar vorbește cu lumea”, a spus fostul secund al lui Papură.Pe teren, Schumacher spune că Universitatea se poate descurca mai bine ca în prima parte a sezonului, dar jucătorii trebuie să rămână sănătoşi. „Craiova vrea campionatul și cred că poate să facă lucrul acesta. Craiova s-a întărit, cu aducerea lui Nistor, cu revenirea lui Koljic, care este un jucător foarte bun, eu o văd pe Craiova mult mai puternică”, a spus antrenorul.Constantin Schumacher a mai dezvăluit că portarul Mirko Pigliacelli a fost dorit de Torino, şi a apreciat că italianul nu a avut o atitudine corespunzătoare faţă de Victor Piţurcă. Fostul mijlocaş a mai afirmat că pretenţiile lui Piţurcă în materie de transferuri nu au fost pe placul finanţatorului Mihai Rotaru.,,Cred că toate lucrurile au pornit de la dorința lui Pițurcă de a face multe transferuri. Nu s-a ajuns la un numitor comun. În relația cu Pițurcă, Pigliacelli a greșit. După ce a fost trimis la echipa a doua, a avut ofertă să plece, de la Torino. Nu știu de ce nu s-a finalizat afacerea. Însă, repet, a greșit mult, și cu postările acelea pe instagram. În situația în care majoritatea suporterilor îl susțineau pe Pițurcă, ție, ca jucător, nu-ți rămânea decât să te pregătești bine”, a precizat Schumacher.
Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaș din etapa a 23-a a Ligii I se va disputa vineri, 31 ianuarie 2020, de la ora 20.00, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.
Antrenorul principal, Corneliu Papură și stafful său tehnic au definitivat programul echipei din această săptămână. Astfel, toate ședințele de pregătire se vor desfășura în cadrul bazei sportive din Lunca Jiului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here