Grefierii și-au suspendat activitatea timp de două ore si anunță grevă de luni

1995

Grefierii din județul Gorj au protestat, ieri, față de intenția de eliminare a pensiilor speciale. ,,În principal, nemulțumirile noastre vizează intenția legislativului de a proceda la abrogarea dispozițiilor din Legea 567/2004, care stabilesc dreptul nostru – al personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor – la pensia de serviciu, nu pensie specială, așa cum au denumit-o. Această pensie este o pensie bicomponentă, bazată pe sistemul contributivității la care se adaugă o compensare pentru interdicțiile și incompatibilitățile ce ne sunt instituite prin același act normativ. În toată această perioadă nu s-a explicat de către legislativ în niciun moment care este compensarea acordată de stat pentru interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, în condițiile în care posibilitatea de a beneficia de o pensie calculată într-un anumit procent sau posibilitatea de pensionare la o vârstă mai redusă reprezentau o astfel de compensație, care se dorește a fi însă eliminată, fără a dispărea însă interdicțiile și incompatibilitățile anterior menționate”, a declarat, pentru Gorjeanul, Petre Bivolariu, grefier în cadrul Tribunalului Gorj.

Magistrații, solidari cu grefierii
Personalului auxiliar de specialitate i s-au alăturat și magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu, care au suspendat activitatea, timp de o oră, în intervalul 11.00 – 12.00. ,,S-a adoptat o formă de protest, în urma Adunării Generale a Judecătorilor, la care s-a raliat și personalul auxiliar al instanței și înțeleg că și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, în sensul suspendării activității timp de o oră, între 11.00 și 12.00. Vorbim și despre magistrații judecători și magistrații procurori. În cadrul instanței noastre, și judecătorii, și personalul auxiliar, adică grefierii”, a declarat judecătorul Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Târgu-Jiu, instanță în cadrul căreia lucrează aproximativ 25 de judecători. Nemulțumiți sunt și grefierii de la Judecătoria Târgu-Cărbunești, care au întrerupt activitatea și au stat pe scările instanței, între orele 10.00 și 12.00. În prezent, la nivel național, 1800 de grefieri beneficiază de o pensie medie în cuantum de 4.439 de lei lunar. Pe masa parlamentarilor se va afla, pe 28 ianuarie, legea privind eliminarea pensiilor de serviciu, după ce Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a emis un raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale. Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au trimis un comunicat de presă în care își exprimă dezacordul cu privire la eliminarea pensiilor de serviciu pentru magistraţii judecători şi procurori și pentru personalul auxiliar de specialitate. „Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, întrunită în data de 21 ianuarie 2020, conform Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Procurori, pentru formularea unui punct de vedere referitor la iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu, din perspectiva încălcării independenţei şi afectării statutului constituţional al procurorilor, a hotărât exprimarea dezacordului cu privire la eliminarea pensiilor de serviciu pentru magistraţii judecători şi procurori, întrucât această eliminare ar constitui o afectare a statutului profesional, cu încălcarea independenţei justiţiei. Considerăm că reglementarea în vigoare, conform Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a pensiei de serviciu pentru magistraţi este justificată prin prisma specificului activităţii magistraţilor, care impune acestora obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, care nu le sunt impuse celorlalţi asiguraţi din sistemul public general. Pensia de serviciu a fost instituită pentru a încuraja stabilitatea în serviciu şi formularea unei cariere în magistratură, fiind privită totodată ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept. Interdicţiile impuse magistraţilor vizează activităţi care le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le menţină după pensionare un nivel de viaţă apropiat de cel avut în timpul activităţii. De asemenea, tratamentul juridic diferit al magistraţilor în ceea ce priveşte sistemul de pensionare se justifică şi datorită riscului pe care îl implică exercitarea profesiei, cu un rol esenţial în apărarea drepturilor omului, a ordinii publice şi valorilor statului de drept. Pensia de serviciu, astfel cum este reglementată în legislaţia actuală, nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii şi care impune obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Prin Decizia nr.873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 433 din 28.06.2010, Curtea Constituţională a României a statuat că: «Principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu». În considerentele aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a mai reţinut că atât în jurisprudenţa sa, cât şi în jurisprudenţa altor Curţi Constituţionale, s-a statuat că stabilitatea financiară a magistraţilor reprezintă una dintre garanţiile independenţei justiţiei. De asemenea, prin Decizia nr. 20 din 02.02.2000, publicată în Monitorul Oficial nr.72 din 18.02.2000, Curtea Constituţională a României a stabilit că <<obligaţiile şi interdicţiile severe impuse magistraţilor, precum şi riscurile sporite cu care aceştia se confruntă, justifică în mod obiectiv şi rezonabil o diferenţiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit de alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigenţe, restricţii şi riscuri>>. Avându-se în vedere că legislaţia în vigoare instituie grefierilor un regim de interdicţii şi incompatibilităţi similar magistraţilor, iar personalul auxiliar de specialitate constituie un real sprijin pentru judecători şi procurori în înfăptuirea actului de justiţie, în unanimitate procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, constituiţi în Adunarea Generală sunt de acord cu punctul de vedere exprimat prin adresa comună nr.4/ AGR/2020 şi 244/SNGJ/2020 din 21.01.2020 ale Asociaţiei Grefierilor din România şi Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial şi exprimă dezacordul cu propunerea legislativă de eliminare a pensiilor de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate. Procurorii îşi exprimă solidaritatea cu acţiunile desfăşurate de asociaţiile profesionale ale personalului auxiliar de specialitate. Totodată, în unanimitate procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, constituiţi în Adunarea Generală susţin ralierea la orice formă legală de protest, inclusiv prin suspendarea activităţii (cu excepţia cauzelor urgente), pentru susţinerea demersurilor Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţiei şi asociaţiilor profesionale, în vederea apărării statutului profesional al magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, ca garanţie a independenţei justiţiei”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalului Gorj. Potrivit sindicaliștilor, începând cu data de 27 ianuarie va fi întreruptă activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, pe o perioadă care va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale. Acestea vor avea loc astăzi.
L.F.

2 COMENTARII

  1. Cei din justitie, armata si politie, atunci cand decid sa intre in aceste activitati, o fac pentru salariile pe care le vor primi si o fac in cunostiinta de cauza privind restrictiile ce insotesc aceste profesii.La salariile mari care la au, printr-un calcul absolut similar tuturor salariatilor din aceasta tara, ei obtin o pensie substantial mai mare decat media pe tara. Asta inseamna sa le fie luate in calcul veniturile brute de pe intreaga traectorie profesionala , sa se calculeze echivalentul „puncte pensie” nu puncte de contributie si atunci ar fi echitabil in raport cu intreaga societate unde pensia este de 50-60% din venitul NET , din ultima perioada de activitate.Varstele la care sa se iese la pensie sa nu fie reduse cu mai mult de 7-8 ani. CCR si justitia in caz de procese, niciodata nu va zice ce e constitutionala o astfel de reglementare pentru ca sunt in conflict de interese. Pensiile lor sunt platite din taxele si impozitele platite de cei care ies pa pensie in medie la nivel de tara de apro. 1200 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here