IPJ caută şefi de secţii rurale la Târgu-Jiu, Teleşti şi Rovinari

479

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj va organiza un concurs pentru ocuparea funcţiilor de şef la Secţia 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu, Secţia 2 Poliţie Rurală Teleşti şi Secţia 5 Poliţie Rurală Rovinari. Concursul va avea loc la sediul IPJ Gorj, în data de 28 februarie şi va consta într-un interviu structurat pe subiecte profesionale.

Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul IPJ Gorj, la sfârşitul lunii februarie se va desfăşura un concurs în vederea desemnării şefilor mai multor secţii de poliţie rurală din judeţ. Este vorba de Secţia 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu, Secţia 2 Poliţie Rurală Teleşti şi Secţia 5 Poliţie Rurală Rovinari. Eventualii candidaţi trebuie să fi absolvit studii de masterat sau studii postuniversitare în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei sau în domeniul management, să aibă o vechime de 3 ani în specialitatea structurii pentru care se organizează concursul şi de 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei, să nu se afle în curs de urmărire penală şi să fi obţinut în ultimii doi ani calificativul de cel puţin “Foarte bine” la evaluarea/aprecierea profesională individuală. Acestea sunt o parte dintre condiţiile minime obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii. Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, în data de 28 februarie 2012, începând cu ora 10:00, şi va consta într-un interviu structurat pe subiecte profesionale. Durata de desfăşurare a probei de interviu va fi stabilită de comisia de concurs/examen, fără a depăşi limita maximă de 3 ore. Rezultatul va fi afişat la sediul Inspectoratului de Politie al Judeţului Gorj. Rapoartele de participare la concurs se depun la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, până la data de 09 februarie, ora 16:00.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here