Cârţu, după confirmarea lui Papură: ,,Craiova e o echipă greu de condus”

2524

Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, a declarat că suporterii formaţiei din Bănie trebuie să fie aproape de Corneliu Papură, numit din nou antrenorul principal al echipei. Fanii Craiovei visau în această iarnă la Edi Iordănescu sau Marius Şumudică, dar finanţatorul Mihai Rotaru a hotărât să-i dea credit omului cu care a început actualul sezon. Fostul fundaş al Ştiinţei a reuşit o medie de două puncte pe meci, procentajul fiind unul dintre argumentele care l-au determinat pe conducătorul ,,juveţilor” să-l lase pe Papură să termine treaba. Cârţu a admis că nu e uşor să lucrezi sub presiune, iar la Craiova spiritele se încing repede. Oficialul Universităţii crede că rezultatele bune îi vor face pe suporteri să-şi schimbe atitudinea faţă de Papură.,,Întotdeauna antrenorul e ţinut în funcţie de rezultate. În momentul în care sunt nişte rezultate bune, care vin şi în urma unui joc bun, publicul uşor-uşor îşi îndreaptă admiraţia pentru el. Craiova este o echipă greu de condus. Într-un fel, acum sunt aprecieri în plus pentru mine, pentru toate perioadele pe care le-am avut şi obiectivele care mi s-au trasat şi obiectivele rezolvate în mandatele respective.Aşa e la Craiova, deja celebrul cântec al galeriei. Trebuie să te adaptezi şi în momentul în care eşti numit în funcţia asta de antrenor principal trebuie să fii pregătit. Chiar dacă nu eşti de acord cu anumite manifestări, trebuie să le accepţi, să te comporţi în consecinţă şi să ştii să treci peste ele. Fanii Universităţii trebuie să aibă încredere mai multă în ceea ce se întâmplă la clubul nostru, să-l susţină pe Cornel. Fiind unitatea asta între jucători – antrenori – conducere – spectatori, şi nu neapărat în ordinea în care am spus-o, sigur că obiectivele vor fi mai uşor de îndeplinit“, a declarat Cârţu.Deşi nu este în pole-position în lupta pentru campionat, preşedintele Craiovei crede că Universitatea încă se poate bate pentru trofeele interne.„E un cantonament bun. În calitate de preşedinte pot să spun că mi-a plăcut ce am văzut în această perioadă. S-a lucrat intens, în baza unui program pe care conducerea tehnică şi l-a făcut. Şi a fost o primă săptămână destul de fructuoasă. Repet: mie mi-a plăcut ce am văzut. Cornel Papură va fi antrenorul principal! El va conduce banca tehnică a Universităţii Craiova pentru perioada următoare şi sperăm ca asta să fie încununată cu succes. Obiectivul nostru se ştie care este, e anunţat de la începutul sezonului. Atacăm cele două trofee şi sperăm să şi reuşim”, a declarat oficialul trupei doljene.Cârţu a pus şi presiune pe Papură şi a declarat că actualul grup de jucători nu ar avea voie să piardă meciuri. „Este un lot bun şi urmează ca staff-ul tehnic să-l valorifice prin muncă, să le scoată în evidenţă calităţile acestor jucători. Nistor este un jucător de calitate şi la experienţa pe care o are nici nu trebuie să aibă nevoie de foarte mult timp ca să se integreze. Asta este, de fapt, o caracteristică a unui jucător bun, să se integreze rapid. Probabil vor mai veni şi alţii, vom vedea. Este un lot foarte bun, competitiv. Din punctul meu de vedere, cu lotul actual al Universităţii, pentru campionatul nostru, nu ar trebui să pierdem niciun meci. Nu spun că avem un lot să câştigăm toate meciurile, dar la ce avem la dispoziţie şi la ce oferă fotbalul românesc spun că nu ar trebui să pierdem niciun meci“, a conchis oficialul craiovean.
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here