Cumetriile lui Leuștean! Prim-vicepreședintele PNL Gorj și-a plantat niște sinecuriști fără CV în funcții publice!

10218

Odată ajuns la putere, Dumitru Leuștean, prim-vicepreședinte al PNL Gorj și primar al orașului Novaci, n-a pierdut vremea și a aplicat algoritmul unanim acceptat în politică: să plece sinecuriștii lor și să vină sinecuriștii noștri. Astfel, Leuștean a început să-și plaseze în funcții importante prietenii apropiați și cumetri, persoane fără experiență în poziții de conducere sau în domeniul de activitate în care au aterizat. Oamenii care gravitau în cercul de influență al prim-vicepreședintelui liberal au ajuns în poziții cheie la Serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj, la Minprest SA și, în curând, la Secția Drumuri Naționale Târgu-Jiu.

Oamenii lui Leuștean
Alexandru Buduran, lider al sindicatului din cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, a preluat conducerea instituției, în urmă cu o lună, de pe 2 decembrie. Buduran a deținut funcția de șef al Compartimentului Administrativ, era responsabil de mediu și informatician și a fost susținut pentru a ocupa funcția de șef al SGA, după pensionarea lui Ion Călinoiu, până la organizarea unui concurs, de către prim-vicepreședintele PNL Gorj, Dumitru Leuștean.Primarul de la Novaci este un apropiat al familiei Buduran și tot cu sprijinul său a fost angajată la SGA soția actualului director, Emilia Buduran.Tot la SGA sunt angajați alți apropiați ai lui Leuștean din familia Buduran: Iulian Buduran, consilier local PNL la Novaci, șef formație Gilort și soția sa Aurora, angajată la formația mecanizare, adică unchiul și mătușa actualului director Alexandru Buduran.
Tot din grupul de apropiați ai prim-vicepreședintelui liberal face parte și Monica Gabriela Popescu, numită, recent, în Consiliul de Administrație al Minprest Serv SA.
Aceasta este economist la Spitalul din Novaci, iar în zonă este de notorietate legătura de prietenie dintre soțul său, un cunoscut afacerist, și Dumitru Leuștean. Trebuie spus că atât Alexandru Buduran, cât și Monica Popescu nu au experiență în domeniul în care au fost plasați. CV-urile acestora, devenite publice, sunt relevante în acest sens, în contextul în care întreaga activitate, studiile și competențele au fost prezentate pe un A4.

Cumătrul de la drumuri
La Secția Drumuri Naționale Târgu-Jiu, liberalii îl vor înlocui în funcția de șef secție pe pesedistul Ion Tudor cu Marcel Dumitru Juveloiu, susținut politic tot de Leuștean. Juveloiu este cumătrul lui Leuștean, după ce primarul de la Novaci i-a cununat fiul. La SDN este angajată și soția lui Leuștean, Minodora Leuștean, în poziția de șef sector, așa că prim-vicepreședintele liberal are tot interesul să susțină în funcția de șef secție un ins docil. De-a lungul vremii s-a speculat că Leuștean a avut o înțelegere cu PSD, în sensul în care social-democrații să nu-i pună un contracandidat puternic la Novaci, iar liberalul să-și păstreze fotoliul de primar și, astfel, Tudor să rămână la conducerea SDN Târgu-Jiu, postul de șef secție fiind deținut, la un moment dat, chiar de Leuștean care s-a suspendat din funcție când a câștigat alegerile la Novaci.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here