…şi la Bumbeşti-Jiu: Mankrutismul politic dăunează cetăţeanului!

449

spitalk sadu1Se spune pe bună dreptate că uneori şi drumul spre iad este pavat cu frumoase iluzii. Cam aşa au observat şi telespectatorii postului TV SUD, când se organizase deunăzi un dialog între primarul oraşului Bumbeşti – Jiu şi trei dintre consilierii locali ai puterii, pe tema Spitalului Sadu.

Intenţia într-adevăr este salutară, dar ce dialog real se mai putea realiza între un primar şi trei adversari ai săi? Democraţia, şi chiar deontologia profesională, nu impuneau oare să se realizeze acest „dialog”, inclusiv şi cu nişte consilieri care reprezentau cu adevărat interesele localităţii şi cetăţenilor, pentru că nici copiii nu mai cred că există astăzi cineva în Sadu, care şi-ar dori în locul Spitalului un fel de dispensar cuplat pe un azil de bătrâni, aşa cum ne ofertează din capul locului, după aprilie 2011, bobaru spital saduguvernarea actuală. Să fim realişti: numărul acesta de 20 de paturi îl avea până în 1989 şi dispensarul din Uzină. Ba unele dispensare de pe lângă marile unităţi economice din ţară realizau şi operaţii mai uşoare, însă niciodată aceste dispensare nu s-au chemat vreodată „Spitale”, cum de pildă realmente era Spitalul Sadu. Deci, evident că cetăţenii în mod firesc şi justificat nu pot să se împace cu ideea din prezent a guvernului, pe care regretabil o susţineau cu atâta „patos” cei trei consilieri PDL, aduşi de către TV SUD în faţa telespectatorilor. Probabil de aceea în singura intervenţie telefonică a unei doamne, care îi „susţinea” pe cei trei consilieri, postul de televiziune a găsit de cuviinţă să-i „secretizeze” numele. Deşi fiecare trebuie să ne asumăm răspunderea celor spuse. Aşa este şi logic şi normal. Sigur că într-un organ colectiv de conducere părerile diferă. Însă când susţii ceva, motivarea neapărat e cazul să depăşească cadrul unei simple presupuneri. Prezumţia de nevinovăţie încă de pe timpul romanilor a pătruns, cum ştim, în legiferările naţionale şi internaţionale. De ce să i se reproşeze atunci…primarului Constantin Bobaru, că ar avea vreun interes personal într-o privatizare sau alta ce vizează Spitalul Sadu, când nu există nici o dovadă în acest sens? Suntem într-o perioadă premergătoare unor alegeri, de ce să se creadă că ing. Bobaru Constantin, ce speră în mod real la avizarea USL pentru o nouă legislatură, şi-ar periclita viitorul politic intrând într-o „cârdăşie” de afaceri dubioase cu nu ştiu ce patron? Frumuseţea rămâne că şi domnii Medrega, Puiu Diaconescu şi respectiv, Eftimie Popescu, consilierii ce-l acuză sunt patroni şi respectiv conductori de firme private cum şi domnul acela Creţu (sau cum îl cheamă) ce doreşte să se implice în privatizarea Spitalului Sadu. Cum adică: proprietatea privată e „coruptoare” de conştiinţe politice şi publice? Nu ne întoarcem astfel „glumeţ” pe uşa din dos a prezumţiilor, către sintagma depreciativ a „hoţilor” ce strigă din toţi bojogii „hoţii!”? gluma fireşte că e ilar. Iar „mankrutismul politic, pe care din nefericire îl vedem prea adesea ajuns şi pe sticla televizorului, oricum l-ai lua, într-o localitate mică cum este Bumbeştiul Jiu nu poate aduce servicii nimănui; nici chiar propriului tu partid, pe care pretinzi că-l serveşti. De aceea credem că se impune, când în joc sunt interese majore ale localităţii şi cetăţeanului , ca retorica aceasta politică de tip „mankrutic”, să fie cel puţin pertinentă, dacă altfel nu se mai poate altfel în România. Cine răspunde într-o situaţie când n-ai votat într-un organ de conducere colectivă? Evident c nu poate exista vreo răspundere juridică în astfel de cazuri. Atunci domnilor Popescu, Medrega şi Ciocârlan de ce v frământaţi atâta că domnul Bobaru Constantin greşeşte? Sunteţi adversarii dumnealui politici, aveţi deci motive să-l lăsaţi să „greşească”, întrucât vorba aceea: doar „acuşi” vin alegerile… Lăsând la o parte buna dispoziţie, hai domnilor să ne întoarcem la cetăţean, că de vorbe şi insulte „politice”, slavă domnului, fiecare român în ziua de azi are, cum s-ar spune, podul plin. Trebuie analizate toate ofertele fără discriminări şi idei preconcepute. Ba, mai mult, e cazul ca însăşi consiliul local şi primarul oraşului Bumbeşti Jiu, s ia iniţiative de căutare de oferte în rândul firmelor de prestigiu din ţară, care dup câte ştim, unele au făcut şi investigaţii pe teren la Sadu cu privire la o eventual privatizare a spitalului, ce astăzi, ruşinos, stă cu porţile închise, în timp ce oameni bolnavi fără posibilităţi materiale, mor pur şi simplu cu zile.

I.D. Sicore

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here