FNME, executată silit de CE Oltenia

2271

Federația Națională Mine Energie, aflată în plin proces electoral de alegere a unei noi conduceri prin votul membrilor, a pierdut în luna iunie un proces cu Complexul Energetic Oltenia, compania solicitând FNME plata cotei parte din cheltuieli pentru menținerea în siguranță a Hotelului Mina pentru anii 2016-2017. Banii nu au fost primiți încă de CEO, motiv pentru care societatea a apelat la executarea silită a FNME. O instanță a Judecătoriei Sectorului 3 București a aprobat această solicitare chiar luna trecută, motiv pentru care FNME este executată silit din luna noiembrie a acestui an, pentru recuperarea unei sume de aproape 5100 de lei.

Federația Națională Mine Energie Oltenia a fost acționată în judecată la Judecătoria Sectorului 3 București, pe pretenții, de către Complexul Energetic Oltenia, compania dorind să recupereze astfel cota parte din cheltuielile FNME pentru menținerea Hotelului Mina din Rânca. Acțiunea este câștigată de CEO, motiv pentru care instanța ,,obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5071,48 lei, reprezentând cotă parte cheltuieli pentru menţinerea în siguranţă a Hotelului Mina în perioada noiembrie 2016 – aprilie 2017”. Imediat după sentință, CEO apelează la un executor judecătoresc și deschide un alt dosar de executare silitată a FNME.
Pe 1 noiembrie 2019, o instanță a Judecătoriei Sectorului 3 București admitere cererea CEO și aprobă, fără cale de atac, executarea silită a FNME care deține o parte din Hotel Mina, dar se pare că nu a vrut să suporte și cheltuielile de siguranță a spațiului în cauză. De altfel, cu ani în urmă, Hotel Mina a fost inundat, starea clădirii realizată din banii minerilor fiind acum într-o stare deplorabilă.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here