Dosar penal după scandalul de la Bărbătești, între un membru PNL și trei polițiști! Bărbatul a ajuns la spital cu fracturi costale

2002

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au anunțat, ieri, că fac verificări în cazul celor trei polițiști acuzați că ar fi lovit un localnic din comuna Bărbătești, membru al PNL. Scandalul a avut loc duminică, în ziua alegerilor prezidențiale, când Ion Frumușelu ar fi mers la o secție de votare pentru a afla rezultatele. Președintele secției i-ar fi cerut să părăsească zona, după care ar fi sesizat Poliția.
,,Am fost luat la întrebări că ce caut acolo, în faţa secţiei. Mi-au spus să merg la Poliţie şi au vrut să-mi pună cătuşele. Am zis că merg de bunăvoie şi că nu trebuie să-mi pună cătuşele. A venit şi celălalt poliţist. Mi-au sucit mâna stângă la spate. Telefonul era în «live». Când am fost pus jos, mi-a pus genunchiul pe spate şi celălalt mi-a apăsat pe cap să nu mai mişc. Atunci mi-au pârâit coastele. Mi-au pus cătuşele şi am fost dus la poliţie, la Bărbăteşti“, a declarat bărbatul.În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, potrivit IPJ Gorj. ,,În cauză, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, în care se fac cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.Ion Frumușelu a fost transportat cu ambulanța la spitalul din Târgu-Cărbunești, cu fracturi costale și lovituri la cap, fiind preluat chiar din sediul Postului de Poliție Bărbătești. Ulterior, a aflat că a primit și o amendă de 4.500 de lei. ,,Ca urmare a faptului că bărbatul, la solicitarea președintelui secției de votare și a polițistului care asigura paza, nu a părăsit incinta secției, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bărbătești s-au deplasat la fața locului și au luat măsura încătușării și conducerii acestuia la sediul poliției, unde a fost sancționat cu LG 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată”, a mai declarat Miruna Prejbeanu. Ion Frumușelu a transmis începutul altercației live, pe Facebook. Acesta a obținut și un certificat medico-legal, din care rezultă că a suferit și fracturi costale.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here