Aproape 500 de vizitatori au admirat expoziția ,,Meșteșuguri la superlativ din Japonia”

1066

Deschisă la Muzeul de Artă din Parcul Central, expoziția ,,Meșteșuguri la superlativ din Japonia” a suscitat interesul nu numai locuitorilor orașului Târgu-Jiu, dar și turiștilor din Brașov, București, Târgoviște sau Craiova.

Cu toții au fost impresionați de frumusețea obiectelor expuse și de minuțiozitatea cu care au fost executate acestea. Mulți dintre cei care au vizitat Muzeul de Artă în perioada 21 octombrie – 10 noiembrie 2019, au fost surprinși de existența unei astfel de expoziții la un muzeu județean, fiind convinși că expozițiile de acest nivel se organizează doar la marile muzee din București.
De asemenea, vizitatorii au putut să afle mai multe informații despre cultura japoneză din revistele Niponica oferite, gratuit, de Ambasada Japoniei la București.Majoritatea celor care au văzut expoziția ,,Meșteșuguri la superlativ din Japonia” s-a arătat interesată de organizarea în viitor a altor evenimente ce promovează cultura japoneză la Târgu-Jiu, fiind mai ales dornică să participe la ateliere de ikebana sau origami. Mai mult, turiștii au subliniat ineditul acestui proiect și, totodată, s-au bucurat de colaborarea dintre Ambasada Japoniei la București și Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu”. ,,În primele săptămâni de la deschiderea oficială a acestei expoziții, un număr de 495 de vizitatori i-au trecut pragul. Expoziția, inclusă în cadrul programului Luna Culturii Japoneze în România, va fi deschisă până la data de 1 decembrie 2019, la Muzeul de Artă din Parcul Central, iar intrarea este liberă”, a declarat Alina-Eugenia Tița, inspector de specialitate în cadrul Muzeului Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu”.
Plecând de la obiecte de artă populară din epoca Meiji (1868 – 1912), expoziția ,,Meșteșuguri la superlativ din Japonia” este alcătuită din 38 de exponate dintr-o paletă largă de genuri: artă contemporană, obiecte de meșteșug, machete cu produse alimentare, miniaturi shokugan (mici jucării oferite copiilor odată cu mâncarea). ,,Meșteșuguri la superlativ din Japonia” este o expoziție itinerantă a Japan Foundation, agenție publică a guvernului Japoniei specializată în promovarea culturii japoneze în lume și este oferită Muzeului Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu” de Ambasada Japoniei la București.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here