Originar din vestul Asiei şi sud-estul Europei, hreanul este o legumă perenă cultivată pentru rădăcinile sale cărnoase, de culoare alb-gălbuie, cu aromă şi gust picant, folosită în condimentarea mâncărurilor, industria conservelor şi nelipsită în pregătirea murăturilor.Hreanul este folosit de secole în Europa, ca plantă medicinală. Are frunze mari şi o rădăcină groasă, cu coajă maronie şi miez alb. Rădăcina este bogată în vitamina C, iar marinarii o luau cu ei în călătoriile lungi pentru a preveni scorbutul.
În scop medicinal, hreanul se foloseşte ca atare sau ras şi amestecat cu oţet.
Compoziţie: vitamine C, A, B1, B2, săruri, minerale de fier, potasiu, calciu, magneziu, glicozizi sulfurati, acid clorhidric, carbonic, glutamine, aspargina, uleiuri volatile, mirosul înţepător al rădăcinii se datorează sulfurii de alil, o substanţă prezentă şi în usturoi şi ceapă, care prin radere dă naştere unei substanţe numite mirosina, care dă proprietăţile iritante ale plantei.Hreanul conţine un ulei esenţial bogat în compuşi cu sulf cu miros dulce, cunoscuţi drept glucozilinaţi. Aceşti compuşi se găsesc doar în plantele care aparţin familiei muştarului. Ei pot irita pielea, provocând băşici şi arsuri. Hreanul conţine de 2 ori mai multă vitamina C decât lămâia, vitaminele din grupul B şi minerale, printre care potasiu, calciu, fier şi fosfor.
Acţiune: are efect stimulant asupra aparatului digestiv, accelerează peristaltismul intestinal, combate atonia intestinală, având efect laxativ sau purgativ, are efect expectorant şi decongestionant la nivelul căilor respiratorii superioare, revulsiv în aplicaţii externe, tonic cardiac, fortifiant în stări de debilitate, vermifug, antiparazitar, are un rol important în fiziologia sistemului nervos, de a induce o stare de bine, de satisfacţie, de plăcere, relaxare, are acţiune excitant renală, diuretică.
Indicaţii terapeutice: hreanul este folosit ca leac în bronşite, pneumonii, astm, gripă, răceli, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială (cură cu hrean şi miere de albine se ia dimineaţa câte o lingură înainte de micul dejun), inapetență, stări de debilitate fizică, ajută digestia, tuse, gripă, guturai, astm bronşic, bronşită cronică, alte afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, nevralgii intercostale. Proprietatea lui de a stimula transpiraţia îl recomandă ca remediu pentru scăderea temperaturii corpului.
Precauţii şi contraindicaţii
Nu folosiţi sucul pur, netratat sau extractul de hrean, deoarece efectele sale caustice pot irita tractul digestiv.A nu se administra copiilor.Nu este recomandat persoanelor care suferă de ulcer gastric sau de afecţiuni tiroidiene.De asemenea, se manifestă prudenţă la persoanele cu colon iritabil sau cu gastrită hiperacidă; abuzul de hrean poate duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase; în uz extern trebuie folosit cu prudenţă la persoanele cu pielea sensibilă pentru a nu produce alergii şi iritaţii ale pielii.
În cosmetică
Tamponarea tenului cu oţet de hrean are efect de stimulare a circulaţiei, efecte tonice asupra pielii, menţine tinereţea pielii; de asemenea, se poate aplica suc proaspăt de hrean timp de 5-10 minute, apoi se spală faţa cu lapte călduţ; în caz de descuamare a tenului, pete sau pistrui se curăţă cu tinctură de hrean sau oţet de hrean, după care se aplică un unguent de gălbenele.
Alexandra Cruceru
