Ricin (Ricinus communis) – beneficii şi proprietăţi

4955

Ricinul este o plantă tropicală oleaginoasă, originară din India şi Africa. În prezent, este cultivată la noi în ţară în scop ornamental, industrial şi medicinal.Uleiul extras din seminţele de ricin are valoare terapeutică, dar este folosit şi drept combustibil fiind solubil în alcool.
Compoziţie: gliceride, lectine, uleiuri vegetale, acidul ricinoleic, acizi oleici, stearici, linoleici, un alcaloid (ricinină), o toxoalbumină (ricina), enzime, vitamina E, betacarotenoizi, lipide, proteine
Acţiune: purgativă (folosit în acest scop de către medicina populară din timpuri străvechi), acidul ricinoleic stimulează peristaltismul intestinal, producând purgaţie.
Indicaţii terapeutice: constipaţie, parazitoze intestinale, iar în uz extern pentru alopecie, bătături, negi, papiloame, veruci, acnee, ulceraţii, cicatrici cheloide.

Administrare:
Uleiul din seminţe de ricin se extrage în laboratoare specializate şi se foloseşte în uz intern doar în doza recomandată de medic (datorită marii toxicităţi) sau preparate standardizate bine dozate.
În uz extern se masează cu ulei din seminţe de ricin pielea în caz de acnee (fiind un bun agent antibacterian natural), alopecie (conţine acizi omega 3 importanţi pentru hrănirea rădăcinii firului de păr), pentru bătături, crăpături, negi, aluniţe se masează zona de 2-3 ori pe zi. Se pot îndepărta vergeturile (femeile gravide sau care au născut) prin masarea pe burtă şi coapse în fiecare zi; cicatricele rămase după o operaţie sau altă tăietură sau rană se pot vindeca lăsând o compresă înmuiată în ulei de ricin timp de câteva ore pe zi.

Precauţii şi contraindicaţii
Din cauza prezenţei în compoziţie a toxoalbuminei, ricina poate produce aglutinarea globulelor roşii cauzând moartea – consumul a câteva seminţe de ricin poate fi mortal.
Este indicat din cauza toxicităţii să nu se depăşească doza recomandată şi doar în formule standardizate preparate de laboratoare specializate.
Consumul plantei este interzis la: copii, femei gravide sau mame care alăptează sau care suferă de boli inflamatorii intestinale (diaree).
Intoxicaţia cu ricin determină: greţuri, vărsături, iritaţie gastrică, diaree, tahicardie, spasme musculare, nefrite, colaps, deces. În caz de intoxicare cu ricin se fac spălături gastrice şi administrare de cărbune medicinal.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here