Continentul nostru poate salva Planeta-Pământ

528
harta-europaAu existat şi există voci care au minimalizat şi persiflează efectele de seră şi califică drept minciună prognozele încălzirii planetei. Este de nivelul evidenţei, indubitabile, că, din varii motive, constatăm majore metamorfoze climatice la nivel global.

Răspunzător este omul, fiinţa superioară care şi-a subordonat toate mecanismele oferite de mediul înconjurător şi ambiental pentru confortul civilizat propriu. Au rămas câteva zile până la conferinţa de la Copenhaga, acolo unde sub egida ONU, vor trebui abandonate orgoliile, armonizate interesele şi adoptate acele măsuri care să ducă la salvarea singurului habitat (deocamdată!) al oamenilor. Cu toate comentariile persiflante, maliţioase, Kyoto şi acordurile sale (nesemnate) n-au fost chiar fără rost, principalii poluatori încercând să ,,dreagă busuiocul” într-un fel sau altul. Lesne de înţeles, însă, că eforturile pentru diminuarea emisiilor de bioxid de carbon, eliminarea celorlalţi factori de poluare a mediului înconjurător pun presiuni deosebite atât asupra guvernelor ţărilor industrializate, cât şi a efectelor pe care le produce această acţiune focalizată asupra economiei mondiale.

Uniunea Europeană a anunţat deja că şi-a îndeplinit obiectivele asumate prin protocolul de la Kyoto privind reducerea CO2. La vremea respectivă, Europa avea 15 state şi s-a angajat să reducă emisiile nocive cu 8 %, în raport cu nota-bene-anul de referinţă 1990. cu toate deficienţele constatate în Austria şi datorate unor neglijenţe notabile în Finlanda, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania, Danemarca, Rusia, Ucraina şi Bulgaria, continentul nostru îşi poate aduce aportul la salvarea Planetei, chiar şi în condiţiile mai speciale ale ţărilor din Estul înapoiat. Cei ,,15”au emis 4,04 miliarde de tone de CO2 , echivalent în 2007, şi există toate şansele să se realizeze ţinta de reducere a 6,2 %, ceea ce înseamnă 12,5% faţă de 1990. Este cert că ,,cei mari” încearcă tot felul de tertipuri, trucuri şi vicleşuguri pentru a adormi atenţia ONU în acest domeniu de interes Planetar. China, spre pildă a anunţat o diminuare a dioxidului de carbon cu …45 % până în 2020, ,,obiectiv asumat şi obligatoriu”. Spectaculoasa economie din ultimii ani are ambiţii generoase şi în ceea ce priveşte consumul de energie regenerabilă. Surse din Consiliul de stat (echivalentul guvernelor din alte părţi ale lumii) punctează şi obstacole, chiar neînţelegere în realizarea acestor obiective. Prin vocea cea mai autorizată şi prestigioasă, preşedintele Barack Obama, SUA şi-au propus să înştiinţeze la conferinţa de la Copenhaga o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în proporţie de 17 % până în anul 2020. (faţă de …anul 2000!), cu 30 % până în 2025 şi cu 42 % până în 2030. Chiar dacă nimeni nu ştie ce înseamnă aceste cifre în comparaţie cu anul de referinţă general acceptat, 1990, atitudinea este considerată de către comentatorii apropiatului summit din Danemarca drept un temeinic punct de plecare pentru profunde şi umaniste negocieri în ceea ce priveşte viitorul climei Planetei-Pământ. Măcar de nu-i prea târziu… Cu mulţi zeci de ani în urmă marele nostru cărturar C.Rădulescu-Motru persuasiv şi vizionar atenţiona că:,,Natura nu este numai pentru a fi contemplată, ci pentru a fi înţeleasă şi utilizată”. Natura ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne ocrotim sănătatea şi să ne prelungim viaţa. Natura trebuie studiată şi ascultată; ea e sinceră, e bună, profundă şi loială, e armonia infinită. Să ajutăm natura să lucreze în folosul omului! Să nu dăm voie civilizaţiei să distrugă natura. Avem de jucat un rol, major şi fecund, în efortul general de reglare a problemelor şi temerilor climatice din spaţiul UE. Evident şi de la noi! Se cade să ne consolidăm putinţa de a face faţă prefacerilor climatice catastrofale şi prin ocrotirea naturii.
P.S.
O avem şi noi pe coana Nuţa din Pleşcoi care, încălecând caii şi numărând bighinii decoltaţi, a aruncat ţara în gunoi. Nechibzuinţa, ignoranţa şi decolteul găurit cultivă furtună, cataclisme, efecte de seră şi catastrofe ce nu pot fi evitate de om.
Prof. univ. Dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here